Trupurile înghețate ale unui cuplu au fost descoperite după 75 de ani într-un ghețar care se topește
Data actualizării: Data publicării:
Trupurile înghețate a două persoane, un bărbat și o femeie, dispărute în urmă cu 75 de ani, au fost descoperite într-un ghețar din Alpii elvețieni, relatează Euronews.
Cuplul Marcelin și Francine Dumoulin a dispărut pe 15 august 1942, când a plecat să își mulgă vacile, pe o pajiște de lângă Chandolin, situat la 120 de kilometri de capitala Berna. Cei doi nu s-au mai întors, iar copiii lor povestesc acum câte eforturi disperate au făcut pentru a-și găsi părinții. „Ne-am petrecut toată viața căutându-i fără încetare. Ne doream să le facem o înmormântare cum se cuvine, a declarat fiica lor cea mică, acum în vârstă de 79 de ani.
Poliția din Valais a anunțat că trupurile a două persoane au fost descoperite de către un turist, lângă un ghețar care se topește, la o altitudine de 2,615 metri. Urmează acum efectuarea testelor ADN, deși polițiștii au precizat că cei doi aveau asupra lor și actele de identitate.
"Bărbatul și femeia au fost găsiți unul lângă altul. Erau îmbrăcați în haine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost găsiți perfect conservați în ghețar, iar tot ce aveau asupra lor este și acum intact", a declarat Bernhard Tschannen, directorul companiei care se ocupă de siguranța telecabinelor și teleskiurilor din zonă.
Se presupune că cei doi căzut într-o crevasă a ghețarului și au rămas acolo până când topirea ghețarului le-a scos trupurile la iveală.