Toată Italia va fi "zonă roşie" de Paşte (surse)

Data actualizării: Data publicării:
piata sf petru
Toată Italia va fi "zonă roşie" de Paşte. FOTO: Antonio Masiello/Getty Images

Guvernul de la Roma intenţionează să transforme întreg teritoriul Italiei într-o "zonă roşie" de COVID-19 în perioada 3-5 aprilie, care include duminica Paştelui şi lunea Paştelui, conform unor declaraţii făcute vineri de surse citate de ANSA. 

"Roşu" este nivelul maxim al restricțiilor anti-COVID din Italia, scrie agenţia italiană de presă, citată de Agerpres.

În zonele "roşii", magazinele neesenţiale sunt închise, restaurantele şi barurile nu pot servi clienţii, iar activităţile şcolare se desfăşoară de la distanţă, printre alte reguli.

De asemenea, conform proiectului de lege, la care Reuters a avut acces, în zilele respective, italienii vor putea ieşi din case numai din motive de muncă, sănătate sau urgenţă.

Între timp, administraţia premierului Mario Draghi a discutat cu guvernele regionale şi alte autorităţi locale cu privire la noi restricţii.

Stefano Bonaccini, guvernatorul regiunii Emilia-Romagna şi preşedinte al Conferinţei Regiunilor din Italia, s-a exprimat în favoarea decretului pe care guvernul urmează să-l aprobe mai târziu vineri.

Totodată, guvernul condus de Draghi urmează să impună un nou regim de măsuri în perioada 15 martie - 6 aprilie, din cauza creşterii bruşte a cazurilor de COVID-19 în Italia.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”