Tinerii sub 30 de ani ar putea locui în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de Brexit
Data publicării:
Comisia Europeană a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit pentru a permite libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, prevedere de care se bucurau milioane de oameni înainte de Brexit, relatează The Guardian.
Comisia va solicita acum aprobarea liderilor statelor membre pentru a începe negocierile pentru eliminarea parțială a unuia dintre cele mai controversate elemente ale Brexit-ului, posibilitatea de a locui fără viză în celelalte țări membre.
Conform acordului avut în vedere de Comisia Europeană, atât cetățenii UE, cât și cei din Marea Britanie cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani ar putea rămâne până la 4 ani în țara de destinație, a spus Comisia Europeană.
„Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățeni ai UE să călătorească, să lucreze și să locuiască în Regatul Unit, cu reciprocitate pentru tinerii cetățeni britanici”, a spus Comisia.