Timmermans: CE face apel la România să pună procesul de reformă a legilor justiției pe făgașul normal

Data actualizării: Data publicării:
180301_TIMMERMANS_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar urmăreşte ultimele evoluţii din România cu îngrijorare şi a reiterat că independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a lupta împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE.

180301_TIMMERMANS_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Mulţi români sunt îngrijoraţi că schimbările propuse la aceste legi pot submina eforturile de durată împotriva corupţiei şi a independenţei sistemului judiciar. Sunt preocupări pe care Comisia le împărtăşeşte. Ca gardian al tratatelor, când vine vorba de aplicarea legii UE şi de respectarea valorilor fundamentale, Comisia intervine pe baza unei analize legale meticuloase care se concentrează pe măsuri naţionale concrete şi se analizează într-un dialog cu autorităţile. În aceste chestiuni, Comisia este oarbă din punct de vedere politic şi clinică în abordarea ei", a declarat Frans Timmermans în cadrul dezbaterii din plenul PE privind situaţia statului de drept din România.

El s-a referit în discursul său şi la chestiunea protocoalelor secrete, care a fost invocată de numeroşi politicieni români ai puterii atât la Bruxelles, cât şi la Bucureşti.

„Climatul necesar pentru reformă s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete între procuratură şi serviciile de informaţii. Le cer autorităţilor române să efectueze investigaţii depline şi imparţiale asupra acestor chestiuni”, a spus Timmermans.

„Reformele legilor justiţiei şi ale codurilor penale sunt interconectate şi trebuie evitat ca ele să aibă un efect negativ asupra independenţei justiţiei şi a eficienţei sale în combaterea corupţiei. De aceea, Comisia a discutat aceste chestiuni cu guvernul la cel mai înalt nivel şi şi-a făcut publice preocupările”, a subliniat prim-vicepreşedintele Comisiei.

El a exprimat şi preocuparea CE pentru demiterea procurorului şef al DNA şi pentru declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general. "Vreau să reamintesc că bilanţul DNA este principalul motiv pentru o evaluare pozitivă a României din raportul MCV din ianuarie 2017", a spus Timmermans.

„Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare. Independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a lupta împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE”, a reiterat înaltul oficial european.

„Comisia va trage concluziile adecvate dacă amendamentele la codurile penale, legile justiţiei şi legea conflictelor de interese sunt promulgate fără a ţine cont de preocupări. Nu vom ezita să trecem la acţiune, acolo unde va fi necesar, pentru a asigura compatibilitatea cu tratatele. Comisia va utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia ei, fie MCV, fie altele. Comisia face apel la România să pună procesul de reformă înapoi pe făgaşul normal”, a subliniat Timmermans. 

Sursa: Agerpres, Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Lucia_Grijac
Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzie București: "Veniți la donare înainte de a pleca în vacanță!"
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...