Theresa May ar vrea un nou vot în Parlamentul britanic pe acordul privind Brexit
Data actualizării: Data publicării:
Premierul britanic Theresa May le-a spus, luni, parlamentarilor conservatori că intenţionează să organizeze un vot în Parlament cu privire la acordul Brexit pe 13 februarie, au relatat surse citate de Sky News.
Acordul negociat de Theresa May cu oficialii de la Bruxelles a fost respins categoric de către Parlament la începutul acestei luni.
Ea a spus că doreşte să obţină concesii legate de graniţa cu Irlanda de Nord, pentru a câştiga sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul său partid şi din micul partid din Irlanda de Nord care îşi susţine guvernul.
Purtătorul de cuvânt a Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat: „Avem o poziţia unanimă a Celor 27 privind acordul Brexitului care reflectă poziţia UE. La acest acord s-a ajuns împreună cu guvernul britanic, este susţinut de lideri şi nu poate fi renegociat”.
Întrebată dacă această poziţie se va schimba în cazul în care parlamentarii britanici vor vota pentru a cere modificări privind soluţia de rezervă pentru graniţa irlandeză, ea a precizat: „Singurul lucru pe care îl pot spune este că vom aştepta rezultatul votului de mâine din Camera Comunelor. Apoi vom aştepta ca guvernul să ne spună care sunt următorii paşi”.