The American Interest: De ce războiul ruso-ucrainean va fi povară pentru o generaţie

În numărul din 17 martie, Nezavisimaya gazeta publica un material în care se atrăgea atenţia că fundamental azi este ca Rusia să nu repete greşelile. Autor: Aleksandr Khramchikhin, directorul adjunct al Institutului de analiză Politică şi Militară de la Moscova. The American Interest (TAI) face o disecţie a acestei analize, oferind astfel nu doar o lectură critică a concluziilor, ci şi câteva profeţii consistente.

Interesant, notează The American Interest, lista erorilor întocmită de Aleksandr Khramchikhin nu cuprinde episoade tragice precum deportarea cerchezilor, suprimarea independenţei poloneze, excesele lui Stalin, zdrobirea Revoluţiei din Ungaria, în 1956. În schimb, enumeră câteva greşeli istorice care ar fi izvorât dintr-un filon comun: excesul de generozitate şi neexploatarea unor oportunităţi.

Despre ce ar fi vorba, în opinia lui Khramchikhin?

Rusia ar fi putut împiedica unificarea teritoriilor germane, de exemplu, dar n-a făcut-o, la fel cum nu a profitat de pe urma slăbiciunilor Imperiului Otoman din prima jumătate a secolului XIX, a salvat Imperiul austriac ratând totodată ocazia de a anexa Galiţia şi Bucovina, iar Stalin nu a folosit momentul şi contextul deja existent pentru a aplica Chinei scenariul coreean, care ar fi divizat zona continentală prevenind formarea unui stat-mamut.

Or, subliniază The American Interest, sugestia lui Khramchikhin e următoarea: expansiunea teritorială a statului rus a fost întotdeauna bine primită (de ruşi), în timp ce eşecurile pe această linie, nu. Ar fi, remarcă publicaţia citată, nici mai mult nici mai puţin decât o extensie în politica externă a Rusiei a unei alte observaţii, valabilă pentru politica internă. Făcută de Andrei Kolesnikov, de la Centrul Carnegie din Moscova, observaţia se referea la mentalitatea ruşilor, care se arată convinşi că „epocile de gheaţă din istoria Rusiei – perioadele în care lideri sângeroşi au condus cu mână de fier – au fost bune pentru ţară. Dezgheţurile – perioadele de democratizare şi modernizare – au fost rele, caracterizate de dezagregare şi violenţă”.

Însă, insistă TAI într-o paranteză pe două direcţii şi cu o unele nuanţe ironice, pe de o parte este cel puţin curios faptul că ruşii deplâng meandrele istoriei şi diverse maşinaţiuni care i-au împiedicat să acumuleze mai multe teritorii, în condiţiile în care după cucerirea Siberiei Rusia a rămas cea mai întinsă ţară din lume. Pe de alta, ar fi greu de închipuit un analist britanic exprimându-şi regretele că imeriul său nu s-a extins mai mult, un american deplângând faptul că SUA nu au absorbit Canada şi nu au ocupat părţi mai mari din Mexic, ori un analist german regretând incapacitatea ţării sale de a implementa Tratatul de pace de la Brest-Litovsk.

Unde ar putea Rusia repeta greşelile, azi

Părerile de rău exprimate în textul din Nezavisimaya gazeta cu privire la fantoma pierderii unor teritorii care nu aparţinuseră niciodată Rusiei sunt semnul unui caz clinic de nostalgie imperială, dar TAI lasă acest lucru în urmă, priveşte spre viitor şi se întreabă, pornind tocmai de la modul în care Aleksandr Khramchikhin portretizează trecutul: „Unde, în zilele noastre, este Rusia în pericol de a repeta propriile greşeli?”

Răspunsul TAI? „În spaţiul post-sovietic, şi în particular în Ucraina, unde Khramchikhin consideră ca fiind imperativă o abordare strict în termenii <<no more Mr. Nice Guy>>. El susţine că <<ideea unei Ucraine independente este rusofobă prin definiţie. Asta înseamnă că ori Rusia şi Ucraina sunt aceeaşi ţară, ori sunt duşmani>>. Khramchikin deplânge presupusa politică a bândeţii dusă de Moscova înainte de 2014, <<alimentând rusofobia ucraineană>>”. Mai mult, spune autorul articolului din Nezavisimaya gazeta, citat de TAI, „ar fi trebuit să acţionăm în Donbas exact în modul în care am procedat cu Crimea”.

Acum, însă, situaţia fiind alta, Rusia nu ar trebui să ofere satisfacţie Ucrainei cu o invazie directă, ci pur şi simplu să dea guvernului ucrainean care se clatină un impuls şi să permită contradicţiilor interne ale inamicului să-şi urmeze cursul”.

Ca atare, conchide Aleksandr Khramchikhin, citat tot de TAI, „scopul nostru ar trebui să fie colapsul actualului stat şi regim ucrainean şi, pe cale de consecinţă, reorganizarea completă, politică şi teritorială”.

Scenariul Moscovei pe linia Ucraina-NATO

În acest context, TAI notează, printre altele, că „politica rusă nu constă în a ţine NATO departe de Ucraina, ci în eliminarea oricărei entităţi naţionale ucrainene pe care NATO ar putea-o primi la un moment dat ca membru”.

Iar mai departe avertizează, pornind de la lectura critică a unuia din punctele de vedere exprimate de analistul rus, că motivul pentru care Kremlinul nu a făcut din Donbas ceea ce a făcut din Crimea poate fi identificat doar în incapacitatea armatei ruse de a acţiona concomitent pe atâtea fronturi. „Făcând din Crimea prioritate, (Rusia) pur şi simplu nu a dispus de suficienţi omuleţi verzi politicoşi pentru a-i trimite acolo. Rusia încearcă să remedieze această problemă construind sau reabilitând un număr de baze militare lângă frontiera ucraineană. Într-un viitor nu prea îndepărtat, zeci de mii de omuleţi verzi politicoşi vor fi desfăşuraţi în proximitatea Ucrainei pentru a servi ca forţă motrice în revolte locale spontane, instigate de Moscova, împotriva juntei fasciste de la Kiev”.

Totodată, mai arată TAI, deşi a comis deja greşeli în ceea ce priveşte proiectul Novorosia, Kremlinul nu pare încă să fi extras concluziile potrivite din această experienţă.

Putem anticipa, scrie în cotninuare TAI, că în anii ce vin Moscova va avea tentative viguroase şi numeroase de a răsturna statul ucrainean. Dar, consideră sursa citată, în ciuda faptului că merge din criză în criză, Ucraina a reuşit cel puţin să consolideze, în rândul populaţiei, un simţ al identităţii naţionale. Şi nici armata ucraineană nu se va mai prezenta la fel de slab ca în 2014.

Kremlinul ar fi pierdut trenul. În 2014

„Se spune că împrejurarea favorabilă apare o singură dată, iar anul 2014 s-ar putea să fi fost ultima şansă a Rusiei de a şterge naţiunea ucraineană. Războiul din Donbas a devenit unul de uzură – un joc de aşteptare condus de speranţa rusă că ocazia s-ar putea ivi şi a doua oară”, consideră pe final Kirk Bennett, autorul analizei publicată de TAI şi pe care am prezentat-o aici. Potrivit acestuia, multe din întrebările care rămân îşi vor afla răspunsuri abia în următorii ani, dar este cert că războiul din estul ucrainean a dus lucrurile într-un punct clar: convingerea ruşilor că există o rusofobie ucraineană a „ajuns o o profeţie auto-împlină”.

„Războiul are efectul previzibil de a înlocui, în minţile ucrainene, gândurile calde ale frăţiei şi solidarităţii ruso-ucrainene cu mai negrele pagini ale istoriei lor comune: restricţionarea limbrii ucrainene, rusificarea forţată, represiunile din perioada sovietică şi, deasupra tuturor, holodomorul – foametea catastrofică din 1933”, adaugă Bennett.

Care, răsturnând încă o dată ipoteza lui Aleksandr Khramchikhin, din Nezavisimaya gazeta, observă sentenţios: „Rusia într-adevăr pare condamnată – graţie amnesiei imperiale – să repete propriile greşeli”.