Țara în care COVID-19 pare că nu a ajuns niciodată. Barurile și restaurantele sunt pline, atracțiile turistice, deschise

Data actualizării: Data publicării:
Vedere aeriana Reykjavik, capitala Islandei
Vedere aeriana din Reykjavik, capitala Islandei. Foto: Guliver / Getty Images

Barurile și restaurantele sunt pline. Atracțiile geologice spectaculoase sunt deschise turiștilor. Oricine vizitează Islanda ar putea crede că a ajuns într-un univers paralel în care pandemia de coronavirus nu există. Turiștii care sosesc aici din țări în care mai sunt în vigoare numeroase restricții anti-COVID sunt șocați să observe că mai există un loc care și-a păstrat obiceiurile dinainte de pandemie, scrie CNN.

Acest lucru nu se datorează faptului că Islanda a fost imună la Covid-19. Datorită unui sistem riguros de testare și urmărire a cazurilor de infecție, efectele virusului au fost aproape eliminate, oferind țării posibilitatea de a redeschide frontierele pe 15 iunie. Primele măsuri, în această țară, au fost luate cu o lună înainte ca primul caz să fie confirmat. Islanda este considerată "campioana" lumii la gestionarea crizei de coronavirus. 

Două zile mai târziu, pe 17 iunie, Islanda și-a sărbătorit ziua națională cu entuziasmul obișnuit, localnicii înghesuindu-se pe străzile capitalei. Nimeni nu a purtat mască de protecție și nici de distanțarea fizică nu s-a mai ținut cont. 

Testarea turiștilor în aeroport

Înainte de a intra în Islanda, călătorii trebuie să poarte mască în avion și în aeroportul Keflavik. La aterizare, ei se alătură unei noi cozi pentru prelevarea probelor dintr-un exudat nazal și faringian. De la 1 iulie, când Islanda se va deschide către țări europene care nu sunt ]n Spațiul Schengen, vizitatorii vor trebui să plătească 114 dolari pentru acest proces.

Rezultatele sunt transmise printr-un mesaj, câteva ore mai târziu. Dacă este pozitiv, vizitatorii trebuie să intre în carantină timp de 14 zile, indiferent de planurile pe care le-ar putea avea pentru vizita lor. Dacă testul este negativ, vizitatorii sunt liberi să se bucure de Islanda fără restricții. 

În cele din urmă, sistemul de screening desfășurat în Islanda a fost atât de eficient încât țara se poate lăuda cu una dintre cele mai scăzute rate de decese din lume: trei la 100.000 de locuitori, comparativ cu 440 la 100.000 de locuitori, în Marea Britanie.

Prim-ministrul Katrin Jakobsdottir le-a recomandat islandezilor să restabilească legăturile cu lumea exterioară.

"Nu este vorba doar de economie, ci și de faptul că suntem o insulă și în vremurile noastre moderne, doar un transport normal între țări este un factor esențial și este foarte diferit când ești o insulă sau când ai granițe".

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...