Scoţia va organiza un nou referendum privind independenţa în cazul unui Brexit fără acord

Data actualizării: Data publicării:
steaguri scotia getty
Foto: GettyImages

Scoţia ar putea organiza un nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără niciun acord, a avertizat miercuri premierul scoţian, Nicola Sturgeon.

Aflată în vizită la Berlin, Nicola Sturgeon a declarat că, în cazul în care Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, Scoţia ar putea organiza în 2020 un nou referendum privind independenţa.

„Am putea organiza (referendum pentru independenţă -n.red.) anul viitor”, a afirmat Nicola Sturgeon, citată de publicaţiile Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Der Spiegel.

„În acest moment, este dificil de văzut cum va reuşi premierul britanic Boris Johnson să ajungă la un acord cu UE care să aibă şi majoritate în Camera Comunelor”, a precizat Sturgeon.

Guvernul Boris Johnson nu a prezentat încă nicio propunere satisfăcătoare privind un nou acord pe tema Brexit, a anunţat luni Comisia Europeană. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia. Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a transmis în mai multe rânduri premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Referendumul care a decis Brexit a generat o profundă criză internă în Marea Britanie, în contextul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au semnalat că vor rămânerea în UE, avertizând chiar cu independenţa.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...