Special Digi24. Polonia - "Solidaritatea" câştigă alegerile la 4 iunie 1989
Succesul - obţinut după aproape 10 ani de greve, violenţe şi negocieri, - a dus în august 1989 la instalarea primului guvern necomunist din întreaga Europă Centrală şi de Est. Nu întâmplător, ziua de 4 iunie 1989 este sărbătorită ca data la care pietrele de domino ale comunismului au început să se prăbuşească.
Când în iunie 1989, mişcarea de opoziţie Solidaritatea îşi celebra victoria la Varşovia, Gdansk sau Cracovia, iar autorităţile adunau procesele verbale ale alegerilor, veritabile acte de deces ale dictaturii, pe străzile, stâlpiii şi vitrinele oraşelor poloneze mai strălucea încă un afiş electoral neobişnuit: un cowboy de Hollywood care aducea vag cu preşedintele american, Ronald Reagan, şi care în loc de pistol, ţinea în mână un buletin de vot.
Momentul decisiv
„Din punctul de vedere al Solidarităţii, era foarte important să mobilizeze electoratul. Aşa că au inventat posterul inspirat de faimosul film din anii 50 – "High Noon", cu Gary Cooper cu steaua lui de şerif şi logo-ul Solidarităţii deasupra. Deci era High Noon, adică era momentul decisiv, momentul crucial, momentul răsturnării istoriei. Şi în loc de un pistol, acest personaj principal, Gary Cooper, avea în mână un buletin de vot. Aşa că această ultimă bătălie era purtată nu cu arma, ci prin vot. A fost un foarte important simbol al acestei lupte. Iar în Polonia, asta s-a potrivit perfect cu mentalitatea omului obişnuit, pentru că America a fost tot timpul foarte importantă pentru polonezi, Ronald Reagan era foarte popular în Polonia, acest actor, apreciat pentru lupta lui împotriva imperiului răului, care era comunismul. Aşa că acest simbol a fost bine ales şi-a atins ţinta”, spune ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygiel.
Nu a fost singurul mesaj ingenios. Opoziţia a contracarat şi încercările comuniştilor de a ţine lumea departe de urne, şi boicotul mediatic. Lipsiţi de sprijinul televiziunii de stat, majoritatea candidaţilor Solidarităţii erau necunoscuţi electoratului. Una dintre soluţii a fost afişarea imaginii candidatului alături de Lech Walesa, liderul Solidarităţii de aproape 10 ani, un chip pe care îl ştiau şi copiii de şcoală. În plus, în aprilie apăruse primul cotidian naţional independent. Gazeta Wyborcza prezenta candidaţii din fiecare colegiu specificând cine era comunist şi cine nu.
„Şi îmi amintesc că aveam 19 ani pe atunci şi pentru mine era prima participare la alegeri, pentru că nu fusesem niciodată înainte la alegeri, pt mine a fost prima exprimare completă a voinţei mele politice în procesul electoral. Cumpăram în fiecare zi Gazeta Gazeta Wyborcza şi eram fascinat că se putea găsi un ziar cu ştiri independente, un ziar difuzat liber. Oamenii stăteau la coadă pentru Gazeta Wyborcza. Numărul de exemplare era limitat iniţial pentru că statul avea încă monopolul asupra hârtiei, dar jurnaliştii s-au descurcat chiar dacă atunci calitatea hârtiei era oribilă, abia se putea citi, dar era ceva foarte important, foarte important. Era un fel de simbol al libertăţii de exprimare”, spune Marek Szczygiel.
Opoziţia şi Ioan Paul al II-lea
Această efervescenţă organizată matematic era rezultatul unui efort îndelungat. Puternica opoziţie poloneză nu se născuse peste noapte. Mai întâi, alegerea unui papă polonez în 1978 a stârnit speranţe.
„Îmi amintesc cu ani mai înainte, în 1978, când a fost ales papa Ioan Paul al II lea. Pe vremea aceea făceam şi eu ture de ştirist. Şi în timp ce citeam ştirile mi-a fost adusă hârtia, pe vremea aceea nu exista prompter, îţi aduceau o hârtie, care spunea că a fost ales un nou Papă, este cardinalul Woityla de Cracovia. Sigur că a fost poate cel mai emoţionant moment pe care l-am trăit citind în direct nişte ştiri şi luat prin surprindere. Nu se aştepta lucru ăsta. Şi iată că acest Papă a avut un rol important în încurajarea şi mobilizarea schimbărilor din Polonia şi, aş zice, în îmbărbătarea liderilor occidentali, inclusiv a preşedintelui Reagan, cu care a avut un raport personal foarte bun”, spune Christian Mititelu, fost şef al Secţiei Române a BBC World Service.
Inspirat de vizita lui Ioan Paul al II-lea în ţara natală în 1979 şi înfiinţat în 1980, la Gdansk, sindicatul Solidaritatea avea un an mai târziu milioane de membri. Devenise atât de influent, încât şeful comuniştilor şi al statului, Wojciech Jaruzelski, a declarat la 13 decembrie 1981 legea marţială. Cenzura era atotputernică, adunările publice interzise, iar Solidaritatea scoasă în afara legii. Au avut loc mii de arestări şi chiar execuţii.
„Generalul Jaluzelski, care era agreat de Moscova ca un om pe care se poate bizui, şi care tocmai a murit zilele trecute, a încercat tot timpul să justifice această măsură spunând că dacă nu ar fi introdus legea marţială probabil că URSS ar fi intervenit din punct de vedere militar şi ar fi fost şi mai rău pentru Polonia. Eh, nu toată lumea e de acord că ruşii şi-ar mai fi permis încă o intervenţie după cele din 1956 în Ungaria şi 1968 în Cehoslovacia, şi, deci, reacţia lui a fost excesivă”, povesteşte Christian Mititelu.
Polonezii resping referendumul
În iunie 1983, Ioan Paul al II lea face o nouă vizită în Polonia, insistând să îl vadă pe liderul Solidarităţii, Lech Walesa, care făcuse aproape un an de închisoare. Comuniştii se tem să spună "nu".
„Ei bine, ţin minte că au fost momente dramatice, chiar drumul până acolo. Am mers cu două elicoptere, unul până la Varşovia, celălalt până la Zakopane, a fost foarte greu, au fost condiţii foarte grele, ne era frică pentru că nu ştiam ce se va întâmpla. Dar vă invit să citiţi cartea şi chiar fragmentul (În întâlnirea cu Papa n.r.) nu îmi amintesc să fi vorbit, au fost mai mult gesturile, faptul că ne-am întâlnit faţă către faţă, în persoană, ţin minte mai degrabă securiştii care roiau în jurul nostru. Am văzut că situaţia asta este cumva copleşitoare şi pentru Papa Ioan Paul al II lea, se vedea că era îngrijorat, nu se comporta ca de obicei. Totul era apăsător, chiar şi clădirea în care ne aflam crea o atmosferă stranie. Am schimbat locul întâlnirii în ultima clipă pentu că ne temeam că suntem ascultaţi, dar cred că şi în celalată încăpere aşa am fost ascultaţi”, povesteşte Danuta Walesa.
Întâlnirea cu papa şi presiunea publică duc în iulie '83 la ridicarea legii marțiale, dar tensiunile persistă. O teribilă criză economică, cu inflaţie de peste 100%, provoacă greve în întreaga ţară. De la Moscova, noul lider Mihail Gorbaciov refuză orice intervenţie în forţă, ba chiar sugerează un compromis cu protestarii. Dar când Jaruzelski supune referendumului un set de reforme economice, polonezii îl resping ferm. Grevele uriaşe din vara lui 1988 îl conving că nu există altă cale decât "Masa Rotundă", adică negocieri politice cu Solidaritatea.
„Succesul Poloniei pleacă din încăpătânarea unor oameni care au început în anii '70, bun, putem vorbi de greve din anii '50, dar această mişcare s-a acumulat încet, încet, încet, a dus în '79 la apariţia Solidarităţii, şi duce în 1989 la această manieră incredibilă de a tranşa lucrurile. Aşa ceva nu ar fi fost posibil în România. Opoziţia să îi spună lui Ceauşescu: hai să stăm la o masă să negociem puterea?! Repet, lucrul nu s-a datorat neapărat unor calităţi supraomeneşti ale unor personaje precum Lech Walesa, dar a contat încăpăţânarea lor şi perioada de acumulare a acestor experienţe în raport cu puterea”, spune Adrian Cioroianu, istoric.
Lech Walesa, liderul
Sub observaţia Bisericii Catolice şi mediate de ministrul de interne Kiszczak pentru guvern şi de un abil profesor de istorie Geremek pentru opoziţie, negocierile nu porneau de la paritate. Jaruzelski - care se considera un fel de părinte al naţiunii - nu participa la discuţii. Atent, Lech Walesa şi-a trimis la negocieri colegii.
„Probabil că pentru el era bine, din punct de vedere tactic, să delege responsabilităţile pentru anumite discuţii detaliate către consilieri competenţi în materie. Erau mulţi oameni cu experienţă îndelungată în opoziţie şi în acelaşi timp cu expertiză în economie, drept, probleme constituţionale, probleme sociale. Ceea ce este sigur este Walesa se pricepea să adune o echipă excelentă în jurul său. El era liderul, dar în acelaşi timp le dădea oamenilor care îl ajutau să contribuie la rezultatul final”, spune Marek Szczygiel.
Este motivul pentru care rezultatul a fost unul net favorabil opoziţiei. Libertatea de exprimare, cedată neglijent de Jaruzelski, a multiplicat forţa opoziţiei.
„Toată povestea numită Masa Rotundă a început în februarie şi s-a terminat în aprilie 1989 cu această surpriză: pentru prima dată după al doilea război mondial într-o ţară socialistă aveau să aibă loc un fel de alegeri libere, în sensul în care se accepta ideea pluripartidismului, şi mai mult decât atât, existenţa opiniilor în contradictoriu. pentru că pregătindu-se alegerile au fost luni de dezbatere televizată. Imaginaţi-vă pe canalul 1 al televiziunii poloneze care era televiziunea controlată de stat apărând nişte oameni care cu câţiva ani înainte erau închişi sau hăituiţi de Miliţie pe stradă. Acum apăreau la televizor, vorbeau mai bine sau mai rău, dar spuneau ce s-a discutat peste zi la Masa Rotundă”, spune Adrian Cioroianu.
Washingtonul şi Masa Rotundă
Deşi 65% din cele 460 de locuri din Seim erau rezervate comuniştilor, adjudecarea de către Solidaritatea a tuturor celorlalte, inclusiv a celor 100 de la Senat, a zdrobit orice urmă de legitimitate a comuniștilor. Chiar și Washingtonul a fost surprins.
„Imaginaţi-vă că în iulie vine George Bush face o vizită în Europa Centrală, se opreşte la Varşovia. Bush se temea să îi facă promisiuni lui Lech Walesa, era sfătuit de ambasadorul american la Varşovia că Jaruzelski este un personaj de încredere şi că nu trebuie grăbite nişte lucruri care ar putea scăpa de sub control”, spune Adrian Cioroianu.
Deși Jaruzelski este ales de Parlament primul președinte al Poloniei - funcția nu exista înainte de Masa Rotundă - el nu a mai putut controla guvernul. În august 1989, la Varşovia se instalează primul cabinet necomunist din Europa Centrală şi de Est, în frunte cu Tadeusz Mazowiecki.
„Culmea este că la ei a durat 10 ani, după care odată porţile deschise la alţii a durat 10 luni, apoi 10 săptămâni, şi în cele din urmă 10 zile. Dar sigur că terenul a fost pregătit de acest succes remarcabil şi de o tranziţie paşnică şi foarte important cred eu este că noul guvern, odată instalat, a trecut imediat la reforme economice, radicale, foarte dure, dar care după aceea au creat o situaţie aşa încât cetăţeanul polonez n-a mai suferit cum au suferit cei din alte state europene, ani de zile în urma tărăgănării reformelor. Le-au făcut brusc. Şi au mers strict pe soluţia unei liberalizări şi unei democratizări, deci fără accente naţinaliste, fără alt gen de lucruri pe care le-am mai resimţit şi noi în România şi care au irosit energii în mod inutil”, povesteşte Christian Mititelu.
Moderaţia a câştigat bătălia, înţelepciunea a câştigat bătălia şi de asemenea abordarea realistă a fost decisivă. Fără aşteptări nerealiste, ci pas cu pas, descompunerea sistemului totalitar.
Ca semn de împăcare, Lech Walesa a intrat în 1989 în Parlamentul nou ales umăr la umăr cu generalul Jaruzelski. Când însă a devenit preşedintele Poloniei în decembrie 1990, a preferat să primească învestitura de la supravieţuitorii guvernului polonez în exil la Londra în anii '40, oameni prigoniţi ca şi el de comunişti. Cât despre marile personaje din culisele victoriei de la 4 iunie 1989, polonezii ştiu să şi le amintească.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
