Foto: Gulliver/GettyImages
Proporţia celor anti-UE a crescut la 52%, faţă de 48% în luna ianuarie, se arată în studiul realizat între 24 ş 25 februarie, pe un eşantion de 2.014 adulţi din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor.
În paralel, proporţia celor care vor ca Regatul Unit să rămână parte a blocului comunitar a scăzut de la 52% la 48%.
„Faţă de luna trecută, am constatat o înclinare a opiniei publice către Brexit”, a explicat directorul ORB International, Johnny Heald, potrivit News.ro.
Primarul Londrei, Boris Johnson, l-a sfidat săptămâna trecută pe premierul David Cameron şi a anunţat că va face campanie pentru ieşirea din UE, dar 60% dintre cei care au răspuns la chestionarul ORB au declarat că nu au fost influenţaţi de decizia edilului.
În cazul a 26%, decizia lui Boris Johnson i-a făcut mai dispuşi să voteze pentru ieşirea din UE.
Jumătate dintre britanicii intervievaţi au fost de acord că economia este un factor mai important decât migraţia în decizia de vot.
Britanicii sunt chemaţi la urme pe 23 iunie, pentru a decide dacă ţara lor va rămâne sau nu în Uniunea Europeană.