Sinn Fein, victorie istorică la alegerile din Irlanda de Nord. Cere dezbatere pentru crearea unei Irlande unite

Data actualizării: Data publicării:
Două femei pleacă de la o secție de vot din Irlanda de Nord.
Sinn Fein, victorie istorică la alegerile din Irlanda de Nord. Foto: Profimedia

Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a celebrat prima sa victorie din alegerile pentru Adunarea Irlandei de Nord ca fiind un „moment definitoriu” pentru regiunea controlată de britanici și a cerut o dezbatere pentru o Irlandă unită, transmite Reuters.

Sinn Fein a obținut 29% din voturile din prima preferință pentru parlamentul regional, cu mult peste cele 21,3% obținute de Partidul Democratic Unionist pro-britanic, conform rezultatelor oficiale. În timp ce numărătoarea finală a locurilor nu a fost anunțată, analiștii au declarat că nimeni nu ar putea depăși Sinn Fein.

„Ziua de astăzi reprezintă un moment de schimbare foarte important. Este un moment definitoriu pentru politica noastră și pentru poporul nostru”, a declarat șefa Sinn Fein din Irlanda de Nord, Michelle O'Neill.

Ea a spus că acum ar trebui să existe o „dezbatere onestă” în jurul obiectivului partidului de unificare cu Republica Irlanda.

Victoria Sinn Fein nu va schimba statutul regiunii, deoarece referendumul necesar pentru a părăsi Regatul Unit este la discreția guvernului britanic.

Dar importanța simbolică este uriașă, punând capăt unui secol de dominație a partidelor pro-britanice, susținute preponderent de populația protestantă din regiune.

Întrebată de un jurnalist dacă se aștepta să devină primul prim-ministru naționalist irlandez al regiunii, O'Neill a răspuns: „Oamenii au vorbit”.

Liderul DUP, Jeffrey Donaldson, a declarat că nu se va alătura guvernului decât dacă protocolul care guvernează comerțul Irlandei de Nord cu restul Regatului Unit în urma ieșirii sale din Uniunea Europeană va fi revizuit în totalitate. DUP a fost aspru criticat în timpul campaniei pentru modul în care a gestionat Brexit-ul. Eliminarea a ceea ce numește o frontieră comercială efectivă între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit a fost o promisiune electorală cheie.

Sinn Fein a fost mult timp evitat de către clasa politică de ambele părți ale frontierei irlandeze pentru legăturile sale cu violențele paramilitare din timpul celor trei decenii de lupte pentru locul Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit, care s-au încheiat cu un acord de pace în 1998, mai notează sursa citată de Mediafax.

De atunci, s-a reinventat pentru a deveni cel mai popular partid din Republica Irlanda, unde și-a creat o bază de succes prin campanii pe teme cotidiene precum costul vieții și asistența medicală.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...