Activiştii s-au adunat în faţa Porţii Brandenburg din Berlin, devenită un simbol al unităţii Germaniei, pentru a demonstra solidaritatea lor cu britanicii care vor să rămână în familia celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Anne Agius, organizator: „Suntem astăzi aici pentru a participa la lanţul sărutului, care are loc în Europa. Prin acesta transmitem un mesaj de iubire către Marea Britanie înaintea referendumului. Credem că este important pentru că Marea Britanie aparţine Europei, trebuie să fim împreună, şi orice se întâmplă în Marea Britanie va avea repercusiuni în Europa şi de aceea noi credem că trebuie să fim uniţi.”
Şi la Paris, zeci de oameni au invadat esplanada Trocadero de lângă Turnul Eiffel, în pofida vremii nefavorabile, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu cei ce doresc ca Regatul Unit al Marii Britanii să rămână parte a Europei Unite. Ultimele sondaje de opinie dinaintea referendumului care va avea loc joi în Marea Britanie arată un uşor avantaj al taberei pro-rămânere în Uniune.