Șah la Parlament. Președintele Timofti refuză nominalizarea lui Vlad Plahotniuc ca premier

Data publicării:
nicolae timofti - presedinte.md

 

ACTUALIZARE 16:50 Președintele Nicolae Timofti respinge candidatura lui Vladimir Plahotniuc pentru funcția de prim-ministru. Motivul invocat de Nicolae Timofti este că persoanele asupra cărora planează dubii de integritate nu pot ocupa funcţii de conducere în stat.

Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă al președinției, informează UNIMEDIA.

„Făcând uz de dreptul său constituțional de a evalua calitățile, competența, experiența și capacitatea candidatului la funcția de prim-ministru, șeful statului informează majoritatea parlamentară și opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura domnului Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru”, se menționează în comunicat.

Președintele Timofti își motivează decizia pe prevederi ale Constituției Republicii Moldova și pe Hotărâri ale Curții Constituționale, care a statuat, la data de 22 aprilie 2013, că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.

Șeful statului consideră că există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteririle de integritate necesare desemnării sale în funcția de prim-ministru și invocă în acest sens o hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova din 2013 prin care Vladimir Plahotniuc a primit un vot de nenîncredere în calitatea sa de prim-vicepreședinte al Parlamentului, aducându-i-se acuzații de implicare în activități ilegale care vin să prejudicieze imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova.

În consecință, președintele Nicolae Timofti propune majorității parlamentare identificarea unui alt candidat la funcția de prim-ministru, care s-a încadra în criteriile de integritate enunțate, și informarea șefului statului cu privire la acest candidat, prin procedură legală, până pe data de 14 ianuarie a.c., ora 12.00.


ACTUALIZARE 16:20  Nominalizarea lui Plahotniuc ca prim-ministru este un cadou otrăvit făcut de politicieni cetățenilor Republicii Moldova, spune într-o declarație de presă europarlamentarul Monica Macovei.

„Există și în Republica Moldova politicieni nocivi, și nu doar în tabăra comuniștilor, din păcate se află și în rândul unor partide declarate pro-europene. Vladimir Plahotniuc este unul dintre ei.  Pactul cu comuniștii este un mare pas înapoi făcut de unii lideri politici declarați până acum pro-europeni, care reușesc astfel să se compromită și să ridice semen de întrebare la Bruxelles. Sper să nu ajungem să constatăm că le-a ieșit rușilor destabilizarea Republicii Moldova”, declară Monica Macovei.

ACTUALIZARE 14:15 Vlad Plahotniuc este candidatul oficial al PDM la funcția de prim-ministru. Declarațiile au fost făcute de către liderul formațiunii Marian Lupu după întrevederea cu șeful statului, notează UNIMEDIA.

„Am adus la cunoștință șefului statului decizia Biroului permanent al partidului de a-l desemna pe domnul Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Domnul președinte ne-a spus că are timp până mâine să se gândească”, a menționat Marian Lupu.

UNIMEDIA: Cine este Vlad Plahotniuc

Vlad Plahotniuc este prim-vicepreședintele Partidului Democrat și este considerat unul dintre cei mai bogați și mai influenți oameni din Republica Moldova, scrie Unimedia. Este deopotrivă o personalitate extrem de controversată, din cauza influenței mai mult sau mai puțin vizibile pe care o exercită asupra puterii de la Chișinău.

Intrat relativ recent în politică, după „Revoluția Twitter” din 2009 care i-a îndepărtat pe comuniști de la putere, Vlad Plahotniuc a deținut funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului între 30 decembrie 2010 și 15 februarie 2013 și fost deputat în două legislaturi: decembrie 2010 – octombrie 2013 și decembrie 2014 – 30 iulie 2015. 

S-a născut pe 1 ianuarie 1966, în satul Pitușca din raionul Călărași. Este licențiat în drept și în domeniul tehnologiei industriei alimentare. În 2002 a obținut titlul de Master în Business și Administrare la Universitatea Tehnică din Chișinău.

Vlad Plahotniuc a gestionat firme din domeniul petrolier, financiar-bancar, hotelier, mediatic și imobiliar. Recent, acesta a făcut public faptul că este proprietarul trustului de media General Media Group, care are posturile TV Publika, Prime, Canal 2 și Canal 3, precum și posturile de radio Maestro FM, Muz FM și Publika FM.

Înainte de a intra în politică de partea Partidului Democrat, în iulie 2009, Plahotniuc a fondat Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova. Totodată, acesta este cunoscut ca președinte al Fundației Edelweiss, care este implicată în susținerea diverselor proiecte sociale în Republica Moldova.

Fostul premier Victor Ponta s-a întâlnit cu Vlad Plahotniuc (dreapta) în august 2015, la Chișinău FOTO: Facebook Vlad Plahotniuc

De numele lui Plahotniuc sunt legate o serie de controverse, care nu au fost niciodată comentate de către acesta, precizează Unimedia. 

Vladimir Plahotniuc a îndeplinit, până în ianuarie 2011, funcția de președinte al „Victoriabank”, una dintre cele mai importante bănci din Republica Moldova. A obținut venituri atât de la „Victoriabank", cât și de la compania „Petrom Moldova”, unde figura ca vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Deși nu apare în actele firmelor, presa de la Chișinău a vehiculat de mai multe ori că Plahotniuc ar deține cel mai luxos hotel din Moldova, „Nobil”. Tot Plahotniuc este proprietarul hotelului „Codru” din Chișinău, al companiei de asigurări „ASITO”, al clubului de noapte „Drive” și companiei de pază particulară „Argus–S”.

În primăvara anului 2008, Plahotniuc ajunsese să fie poreclit „Abramovici de Moldova”, iar dupa demisia lui Vasile Tarlev a fost aproape de a ajunge prim-ministru.

În mass-media s-a scris despre faptul că Plahotniuc ar fi finanțat, pe rând, Partidul Comuniștilor, până în 2009, și Partidul Democrat, din 2010.

Pentru relațiile sale cu familia fostului președinte comunist, Vladimir Voronin, Vlad Plahotniuc a fost supranumit „cardinalul din umbră” al familiei Voronin.

La începutul lui 2011, la scurt timp după alegerea sa în Parlament, ziarul Adevărul a descoperit că Plahotniuc deține și cetățenie română, fiind înregistrat sub numele de Vlad Ulinici. El a explicat că a făcut aceasta pentru a-și proteja copiii, dorind să evite ca ei să fie discriminați pe perioada studiilor din România. Asta chiar dacă, cel puțin fiul mai mare, Timofei, care își face în prezent studiile în Elveția, a învățat la Chișinău la un liceu de limbă rusă. Mai mult, după cum recunoaște Tima Plahatniuc într-o rețea de socializare, acasă și peste tot vorbește în rusă, iar limba română o înțelege, dar nu o vorbește. Ulterior a spus că a cerut ca și în actele românești numele său să devină tot Plahotniuc, proces care însă nu a fost finalizat.

În 2012 s-a aflat că Plahotniuc ar fi fost monitorizat de Interpol, pentru presupuse activități de „asociere la grupuri criminale, crimă organizată și spălare de bani”.

Este catalogat drept oligarh, fiind acuzat de implicarea în mai multe infracțiuni. Lui Plahotniuc i se aduc și învinuiri de trafic de influență asupra întregii clase politice moldovenești, considerându-se că se face vinovat de criza politică din Republica Moldova, stagnarea dezvoltării economice, a reformelor în justiție, a integrării europene etc. Totodată, în discursul său din 15 octombrie din Parlament, fostul premier Vlad Filat, în prezent arestat, a acuzat că Plahotniuc controlează toată țara, iar deciziile importante din Moldova se iau la hotelul Nobil. 

De asemenea, se spune că Plahotniuc controlează direct Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție. 

Vladimir Plahotniuc a negat de fiecare dată acuzațiile care i se aduc, însă aparițiile sale publice sunt extrem de rare, de fiecare dată fiind înconjurat de zeci de bodyguarzi, participând extrem de rar la emisiuni televizate, încheie Unimedia.

Citiți și: 

Perspective neclare pentru Republica Moldova, după un an nefast

 ACTUALIZARE 13:25  Biroul politic al Partidului Democrat din Moldova a decis să-l propună pe Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Astfel, reprezentanții PD urmează să meargă la președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pentru a înainta candidatura noului candidat, informează UNIMEDIA.

Anunțul a fost făcut și de ministrul Construcțiilor, Vasile Bîtcă, la mitingul Partidului Democrat. El a declarat „avem un candidat”, iar mulțimea i-a scandat numele lui Plahotniuc, relatează agora.md

ACTUALIZARE 13:20 Mitingul organizat de Partidul Democrat s-a încheiat, nu înainte ca în fața mulțimii de simpatizanți să apară însuși Vlad Plahotniuc, cel a cărui candidatură la funcția de premier era dorită de participanți.

Acesta a declarat că anul ce vine (pe stil vechi, Anul Nou încă nu a venit - n.r.) va fi unul prosper. Totodată, Plahotniuc a declarat mulțimii că „Moldova va renaște”. 

ACTUALIZARE 13:00 Mulțimea care susține Partidul Democrat scandează numele lui Vlad Plahotniuc, drept liderul care poate aduce stabilitatea în țară, în timp ce oamenii care susțin Platforma „DA” pornesc spre Președinție pentru a-i înmâna șefului statului o rezoluție prin care cer eliberarea structurilor statului de sub influență politică și dizolvarea imediată a actualului parlament, convocându-se astfel alegeri anticipate.


Foto: agora.md

Platforma civică Demnitate și Adevăr (DA) a convocat o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale prin care cer președintelui să nu-l desemneze pe candidatul Partidului Democrat. Cel mai vehiculat nume este cel al controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședintele Partidului Democrat. În noua coaliție parlamentară formată la Chișinău, Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, este majoritar.

Circulația în centrul Chișinăului a fost blocată. De pe scena improvizată din Piața Marii Adunări Naționale, liderii Platformei „DA” s-au adresat mulțimii. „Cum puteți să susineți un criminal ca Plahotniuc sau o grupare criminală organizată ca PD? Ei se uită în fiecare lună cum suntem furați. Vreți să-i puneți pe toți oamenii din Moldova într-un țarc și să creați o oligarhie? Crima are un nume și ea se numește toată clasa politică moldovenească”, a declarat Valentin Dolganiuc, unul dintre liderii mișcării. Organizatorii au anunțat că declară stare de asediu în toată țară și au îndemnat oamenii să se revolte. „Vom fi robi pentru zeci de ani înainte dacă nu ne vom împotrivi”, au avertizat ei.

Tot miercuri, în centrul capitalei moldovene are loc o altă manifestație, organizată de Partidul Democrat. Evenimentul se desfășoară în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet, destinație către care s-au îndreptat coloane de manifestanți. Manifestanții au fost aduși în Chișinău cu microbuze și autobuze din diferite raioane ale capitalei. Oamenii scandează: „Vrem Guvern”.

Partidul Democrat va anunța candidatul lor la funcția de prim-ministru după ora 13:00, atunci când la Președinție ar urma să aibă loc consultări cu președintele Nicolae Timofti.

Protestatarii din Piața Marii Adunări Naționale l-au cheamat pe șeful statului, Nicolae Timofti, să vină alături de ei. Aceștia îl roagă să nu desemneze un prim-ministru de la Partidul Democrat. „Acest popor va fi aici și mâine, și poimâine, până vor scăpa de toți trădătorii ca Ghimpu, ca deputații PLDM, care au trădat electoratul și parcursul țării. Dacă cedezi, domnule Timofti, vei fi cea mai mare rușine a Republicii Moldova”, a spus unul dintre liderii „DA”, Alexandru Cozer, potrivit agora.md.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”