Rugăciunea "Tatăl Nostru" va fi modificată. Versetul care a stârnit controverse
Data actualizării: Data publicării:
Textul rugăciunii "Tatăl Nostru" va suferi modificări. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene. Noua versiune a rugăciunii urmează să fie supusă aprobării Sfântului Scaun, anunță ANSA.
„Nu ne duce pe noi în ispită” este fragmentul care va fi modificat, urmând să devină „Nu ne abandona în ispită”
Noua versiune a cărţii liturgice folosite de Biserica Catolică, Missale Romanum, prevede și alte modificări şi așteaptă aprobarea Vaticanului.
Papa Francisc susţine modificarea, explicând că traducerea „nu ne duce pe noi în ispită“ este greșită pentru că poate fi interpretată ca şi cum Dumnezeu ar conduce oamenii spre păcat.
Adunarea episcopilor catolici din Franţa a aprobat deja modificarea versetului biblic încă din 2013.
Preoţii ortodocşi cred, însă, că textul rugăciunii nu ar trebui schimbat: „Formula, traducerea corectă este <<și nu ne duce pe noi în ispită>>, înţelegîndu-se prin asta și nu ne lăsa să cădem în această ispită. Nu ne lăsa să intrăm în situaţia asta. De fapt, intrepretarea este <<să nu ne laşi pe noi să fim sub puterea ispititorului>>. Şi nu se poate separa acest început de verset de continuare, <<și ne izbăveşte de cel viclean>>,” a explicat preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşiului.