Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Această poruncă îi pune la încercare pe locuitorii din Slovacia, o țară cu jumătate de milion de romi. Este o minoritate ce se confruntă cu discriminare și segregare chiar și în locurile unde ar trebui să se simtă în siguranță. Deși au aceeași religie, romii nu se simt bineveniți în biserică. Așa că au ales să se izoleze în comunitățile lor. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
E o slujbă religioasă în estul Slovaciei. Pare că toți locuitorii din Pečovská Nová Ves sunt la biserică. Noi trebuia să ne întâlnim cu Andrej Kuča, un etnic rom. A vrut să demonstreze că nimic nu-l împiedică să asiste la slujbă. N-a mai venit. Și în toată biserica nu e niciun rom. Și sunt sute în tot satul.
Pe Andrej Kuča l-am găsit acasă. Spune că n-a avut timp să vină. Chiar acesta să fie motivul?
Oare romilor nu li se permite să asiste la slujbe - deși sunt catolici? Sunt foarte mulți creștini devotați aici, poate de aceea nimeni nu îndrăznește să vorbească despre o interdicție.
Dar nici nu li s-a adresat vreodată o invitație clară, după cum explică înțeleptul satului.
„Nimeni nu ne-a spus vreodată că putem veni la biserică. Slujba o facem aici, afară, în aer liber. Când plouă, ne adăpostim undeva, 70 - 80 de romi. Am fost vreodată invitați la slujbele de la biserică? Nu, nu am primit niciodată o astfel de invitație”, spune Andrej Červeňák.
Mașina preotului, vandalizată după ce a chemat romii la slujbă
În satul învecinat Šarišské Jastrabie, un preot a chemat romii la biserică. Lucrurile n-au mers prea bine. Ceilalți credincioși s-au plâns de prezența lor, ba chiar au vandalizat mașina preotului. Puțini au fost dispuși să vorbească despre ce s-a întâmplat.
„Se respiră mult în biserică. Știți cum e cu romii. Aerul este închis. Unii oameni erau de fapt alergici. Alții au spus: Romii nu au ajutat la construirea bisericii, ar trebui să-și construiască propria biserică. Așa că le-a fost repartizată una. Cooperativa Agricolă le-a pus la dispoziție o încăpere și își fac slujbele acolo”, explică Ján Pastirčik.
În estul Slovaciei există multe astfel de biserici doar pentru romi.
Romii și-au făcut propria capelă
Înapoi la Pečovská Nová Ves. Andrej Kuča și sătenii și-au construit aici propria capelă, cu ajutor din partea Germaniei. Preotul Miroslav Turcik vine sâmbăta, în loc de duminică.
„Aici, unde sunt doar ei, nu se mai simt rușinați. În biserică le era rușine. Chiar și copiilor, pentru că sunt săraci. Mai multe mame mi-au povestit despre copiii lor că și-ar fi dorit să primească prima împărtășanie în biserica mare. Atâta timp cât sunt ei între ei nu aveau o problemă. Dar au preferat să rămână aici pentru că se simțeau cumva inferiori”, explică Miroslav Turčík, preot catolic.
Părintele Turčík încearcă să-i aducă la biserică, indiferent la care.
Și Andrej Kuča? Așteaptă cu nerăbdare un viitor în care nu va fi nicio diferență între romi și restul comunității.
„Vom ajunge și la biserica din sat, într-o zi. Probabil la înmormântarea cuiva. Atunci nimeni nu va face diferența. Toți oamenii din acest cartier vor veni. Și noi vom fi înmormântați acolo, romi lângă slovaci. Vom fi toți în același loc”, spune Andrej Kuča.
Va mai dura, spune Kuča. Ce trebuie să se schimbe acum, cât mai curând posibil, e situația economică și socială a minorității sale. Și deocamdată rugăciunile nu au fost de ajutor, indiferent în ce biserică au fost rostite.
Editare web: Luana Păvălucă