35 de români, bărbați și femei, care munceau la o fermă din sudul Italiei în condiții greu de imaginat, la limita sclaviei, au fost salvați de carabinieri.
Ei erau obligaţi să lucreze până la 17 ore pe zi, nu aveau zile libere şi locuiau în condiţii mizere. Vorbim de o baracă murdară, cu pereţi mucegăiţi şi paturi suprapuse. Românii erau recrutaţi din sate din Moldova şi erau ademeniţi cu salarii mari şi condiţii de muncă legale.
În Italia însă, ei erau constrânşi să lucreze pentru numai 4 euro pe oră, bani din care li se opreau mai apoi diferite sume.
Fermierul italian și românul în vârstă de 25 de ani, cel care îi recruta pe muncitori, au fost arestaţi. Alți trei români sunt cercetați penal pentru violențe.