Reuters: UE pregătește sancțiuni împotriva ministrului de externe din Belarus și a companiei Belavia

Data actualizării: Data publicării:
ue
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Belarusului. Foto: Guliver/Gettyimages

Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Belarusului ca urmare a crizei migranților de la granița cu Polonia, au declarat surse diplomatice pentru Reuters. Măsurile ar urma să vizeze 30 de oficiali și entități din Belarus, printre care se numără ministrul de externe, Vladimir Makei, și compania aeriană națională Belavia.

Uniunea Europeană şi NATO acuză regimul Aleksandr Lukaşenko de facilitarea tranzitului imigranţilor clandestini spre spaţiul comunitar din cauza tensiunilor cu Occidentul.

Consiliul Uniunii Europene ar urma să aprobe miercuri o rezoluţie prin care acţiunile regimului de la Minsk de trimitere a imigranţilor la frontiera dintre Belarus şi Polonia vor fi catalogate drept "război hibrid".

Ulterior, ţările UE vor extinde sancţiunile economice impuse Belarusului. Vor fi vizați 30 de oficiali şi entităţi din Belarus, inclusiv ministrul de Externe, Vladimir Makei, şi compania aeriană naţională Belavia.

Compania Belavia este vizată deja de sancţiuni, având interdicţie de a efectua zboruri în spaţiul Uniunii Europene, după ce regimul de Minsk a forţat aterizarea unui avion Ryanair pentru arestarea unui jurnalist disident.

Acum, UE pregăteşte noi sancţiuni directe, astfel că Belavia nu va mai putea închiria aeronave de la companii din România, Irlanda şi Danemarca, potrivit Reuters. Totuşi, liderii UE discută dacă noile sancţiuni se vor aplica viitoarelor contracte de închiriere sau celor deja existente.

Autorităţile poloneze au acuzat luni Minskul că încearcă să declanşeze o confruntare majoră, după ce imagini postate pe rețelele sociale arată mii de migranţi care se îndreaptă spre frontiera dintre Belarus şi Polonia.

Într-o declarație publicată luni seara, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut Belarusului să nu mai folosească migranții pe post de arme politice și a subliniat faptul că statele membre vor aproba noi sancțiuni împotriva regimului bielorus. Totodată, Comisia Europeană a acuzat marți Belarusul că acționează ca „un regim de gangsteri” și a criticat „promisiunile false” ale lui Lukașenko, cu care i-a păcălit pe migranți făcându-i să creadă că vor obține intrarea în UE.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...