Reportaj Digi24 într-o tabără de migranți de lângă Viena. „Niciunul dintre cei 800 de refugiați nu a zis că a venit din România”

Andreea Georgescu Data publicării:
tabara migranti
Tabără de refugiați de lângă Viena. Foto: Digi24

Ajutor romanesc într-o țară care nu ne vrea în Schengen. Este povestea a două fete născute în Austria, însă cu origini românești, care săptămânal ajută mii de refugiați stabiliți lângă Viena. Totul în timp ce guvernul austriac învinuiește România pentru numărul mare de imigranți ilegali. Toți îi contrazic însă pe oficiali. De la migranți, la voluntari și localnici, toți spun că România nu are nicio legătură cu această criză. Digi24 a mers în cea mai mare tabără de refugiați din Austria. Un reportaj exclusiv realizat de Andreea Georgescu.

-Am fugit din Afganistan.

-Pe ce rută ai venit?

-Nu știu exact. Turcia, Serbia, apoi aici.

-Ai venit prin România?

-România? Nu,nu.

*

-1.000 de euro sau 2.000 de euro. Atât costă un loc.

-Ați fost puși în camioane?

-Se schimba mereu. Eram fie în barcă, fie într-o mașină mică sau într-un taxi.

*

-El a plecat din Libia în Italia, apoi a ajuns în Austria.

Sunt doar câteva mărturii ale refugiaților care demontează complet teoria Austriei, conform căreia țara noastră este vinovată de criza refugiaților.

Norbert Ciperle, voluntar: Niciunul dintre cei 800 de refugiați de care am avut grijă nu a zis că a venit din România. Eu sunt geograf și când mă uit pe hartă văd că România nu este pe traseu. Dacă vii din Istanbul, treci prin Bulgaria, Serbia, Ungaria și Austria. Dunărea este între Bulgaria și România, deci cei care nu știu să înoate nu vor trece pe acolo. O să meargă către Serbia. Toți oamenii de aici spun că România nu a fost pe traseul lor. Este incredibil ce se întâmplă cu Guvernul nostru. Nu are nicio legătură cu faptele reale. Mereu când sunt alegeri, fac astfel de gesturi rele ca să câștige voturi. Se joacă cu frica, iar cu cât oamenii sunt mai speriați, cu atât cred mai mult tot ce spune acest Guvern.

Nici măcar localnicii nu înțeleg decizia guvernului de a nu lăsa România să intre în Schengen.

-Cred că trăim în Uniunea Europeană, toate țările ar trebui să fie tratate în același mod. Să intre toate în Schengen.

Inclusiv datele europene îi contrazic pe oficialii austrieci. În 2022 a crescut cu 170% numărul migranților pe ruta Balcanilor de Vest, în timp ce România a înregistrat o scădere de 43%.

Ruth, voluntar: Mă bucur că ați filmat aici. De unde sunteți?

Reporter: România.

Ruth: Și noi suntem români.

Reporter: Ce faceți, de cand veniți aici?

Ruth: De 4 săptămâni. Am venit cu mașina și am împărțit.

Pe Damaris și Ruth le-am întâlnit în fața celei mai mari tabere de refugiați din Austria. Sunt născute lângă Viena, însă părinții lor au plecat din România și s-au stabilit aici. Le-au învățat însă pe fiicele lor cea mai importantă lecție: să ajuți. Ne-a fost greu să obținem un interviu de la ele. Tot timpul erau cu haine, gogoși sau ceai cald în mâini. Vor să-i facă pe refugiații care au fugit din calea războiului să înțeleagă că mai există speranță și că o tabără cu mii de locuri și corturi poate să fie numită casă.

Damaris, voluntar: De mulți ani suntem în legătură cu refugiații și am ajutat de unde am putut. S-au adunat multe lucruri prin părinți, prin frați, inclusiv de la români din Austria.

Deși guvernul austriac se plânge de numărul mare de migranți, oficialii pare că au uitat de miile de refugiați care au nevoie de ajutor. Cel mai mult sprijin a venit din partea voluntarilor.

-Aici vedeți casa principală a taberei. În față sunt corturi. Acolo au stat mii de oameni. Au fost date de localnici, nu de Guvern.

Echipa Digi24 a intrat în tabăra în care peste 1.200 de oameni speră să își înceapă viața de la zero. Localnicii, fie că sunt români sau austrieci, au creat aici un adevărat cămin. Sâmbăta, voluntarii gătesc alături de refugiați. De cele mai multe ori sunt rețete orientale. E unul dintre puținele moduri prin care migranții își mai amintesc cu drag de casă.

Ulla Krebl, voluntar: Sunt respectuoși. Sunt prietenoși, ne ajută. Nu am avut niciodată probleme cu ei. Toate problemele noastre sunt provocate de Guvern. Problema noastră nu este cea a refugiaților. Problema noastră este cea a regulilor făcute de Guvern. Regulile fac problemele. Oamenii ne întreabă cum să ne ajute, dar noi le spunem: Îmi pare rău! Nu aveți voie.

Oficialii austrieci acuză că migranții trec prin țara noastră, însă cei mai mulți migranți nu au auzit vreodată de România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”