Serviciile de securitate din Austria au descoperit o campanie rusă de dezinformare având în centru o femeie din Bulgaria

Data actualizării: Data publicării:
DSN
Foto: Profimedia

Agenţia de informaţii interne a Austriei, DSN, a anunţat luni că a descoperit o amplă campanie rusă de dezinformare gestionată de o femeie cu cetăţenie bulgară, care este acuzată de spionaj şi diseminare de informaţii false despre Ucraina, relatează Reuters, scrie News.ro.

DSN, care ţine de Ministerul austriac de Interne, a declarat că femeia - pe care nu a numit-o - a recunoscut că a lucrat în numele Rusiei, în special în 2022, când Moscova şi-a lansat invazia în Ucraina, pentru a întoarce opinia publică în favoarea Rusiei şi împotriva Kievului.

Un purtător de cuvânt al biroului procurorului din Viena a declarat că, în ciuda solicitării sale de a o plasa pe femeie în arest, un tribunal regional a eliberat-o.

DSN nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii privind locul în care se află aceasta sau stadiul anchetei care o priveşte. Nici Ambasada Rusiei la Viena nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail, precizează Reuters.

În urma unei percheziţii la domiciliul femeii, la o adresă neprecizată din Austria, anchetatorii DNS au găsit dovezi ale existenţei unui grup care a lucrat pentru serviciile secrete ruseşti de la scurt timp după invazia din Ucraina. Potrivit DSN, gruparea a desfăşurat o amplă campanie de dezinformare în ţările vorbitoare de limbă germană, cu accent pe Austria. Campania, a precizat DSN, a inclus „activităţi în peisajul mediatic” şi activităţi offline care au inclus graffiti şi lipirea de autocolante.

„Răspândirea naraţiunilor false, a ştirilor false şi a conţinutului manipulator subminează încrederea în instituţiile noastre şi pune în pericol coeziunea socială”, a declarat Joerg Leichtfried, oficial de rang înalt al Ministerului de Interne austriac.

Citând un purtător de cuvânt al ministerului, agenţia de presă austriacă APA scrie că femeia a recunoscut, de asemenea, că are legături cu un grup care lucrează în numele lui Jan Marsalek, un fost director al Wirecard care a fugit în urmă cu cinci ani după implozia dramatică a companiei germane de plăţi.

Poliţia şi procurorii britanici au stabilit, în cadrul unei anchete proprii, că Marsalek a condus operaţiuni de spionaj în profitul Rusiei în Europa. Nu se ştie în prezent unde se află Marsalek, deşi se bănuieşte că în Rusia, iar el face în continuare obiectul unei notificări roşii Interpol referitoare la fraudă.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum îți afectează pensia anii în care ai lucrat „la negru”
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
Mineralul esențial fără de care vitamina D și calciul nu funcționează corect. Ce recomandă specialiștii
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal