Video Regina Elisabeta a II-a s-a ascuns de Nicolae Ceaușescu într-un tufiș

Data actualizării: Data publicării:
regina-elisabeta-ii-nicolae-ceausescu-1978
Regina Elisabeta a IIA, alături de Nicolae Ceaușescu. Foto: captură YouTube/TVR

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani, joi, 8 septembrie. În cei 70 de ani de domnie, Regina s-a întâlnit cu mulți șefi de stat, inclusiv cu Nicolae Ceaușescu. De la vizita lui la Londra a rămas celebra o întâmplare, consemnata în Arhivele britanice. Suverana a fost nevoită să facă un gest „extrem” pentru a evita o întâlnire neprevăzută cu Ceaușescu, în timpul vizitei oficiale a dictatorului român, în 1978, la Palatul Buckingham, relata The Independent în 2020. 

Nicolae și Elena Ceaușescu au călătorit în 1978 în Regatul Unit, într-o vizită oficială de stat. A fost un moment istoric, fiind prima vizită a unui șef de stat comunist la Londra.

Informațiile din culise n-au marcat, însă, momentul așa cum a fost văzut oficial. În documentarul „Inside the Crown: Secrets of the Royals”, difuzat pe 21 mai la ITV, jurnalistul Robert Hardman și lordul David Owen, fost ministru de externe, au povestit că regina Elisabeta a II-a a avut o reacție negativă cu privire la vizita dictatorului român. 

„Ea i-a povestit unui oaspete, care la rândul lui mi-a povestit mie, despre momentul când (cuplul Ceaușescu, n.red.) erau în vizită și a ieșit la plimbare cu câinii în grădinile Palatului”, a povestit Robert Hardman în documentar. Jurnalistul a povestit că reginei i-a venit ideea să se ascundă în tufiș când a văzut cuplul prezidențial român apropiindu-se pe o alee din față.

„Așa că, pentru prima și singura oară în viața ei, regina s-a ascuns într-un tufiș din grădina palatului pentru a-i evita pe oaspeții săi”, a adăugat el.

„Regina s-a întâlnit cu diferiți oameni, dar Ceaușescu a fost prea mult pentru ea. A transmis cât se toate de clar că nu i-a plăcut acea vizită”, a adăugat David Owen.

De ce a fost primit Nicolae Ceaușescu la Londra

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Episodul a fost amintit și în cartea „Queen of the World”, a jurnalistului Robert Hardman, apărută în urmă cu doi ani.

El a detaliat atunci că întâlnirea oficială a fost făcută la presiunea Ministerului de Externe de la Londra, care dorea să vândă o flotă de avioane către TAROM. Vizita oficială a fost condiția dictatorului, care până la urmă a ordonat ca plata să nu mai aibă loc.

Ulterior, fostul ministru David Owen a recunoscut că întreaga călătorie a fost o greșeală uriașă. „Încerc să mă prefac că nu s-a întâmplat niciodată”, a spus el.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri