Rata mortalităţii în 2021, în Cehia, cea mai ridicată de după Al Doilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
Semn rutier de intrare în Republica Cehă.
Rata mortalităţii în 2021, în Cehia, cea mai ridicată de după Al Doilea Război Mondial. Foto: Profimedia

Mai multe persoane au murit în Republica Cehă în 2021 decât în orice alt an de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit cifrelor publicate marţi şi care evidenţiază bilanţul pandemiei de coronavirus, relatează DPA.

Peste 139.600 de decese au fost înregistrate anul trecut, o creştere de 8% faţă de 2020, când COVID-19 a început să facă ravagii şi să perturbe viaţa zilnică în întreaga lume.

Grupa de vârstă între 55 şi 74 de ani este cea mai semnificativă în cifrele deceselor, a anunţat Biroul de Statistică ceh.

Lunile cu cea mai ridicată rată a mortalităţii comparativ cu cei cinci ani înaintea pandemiei au fost ianuarie, februarie, martie, noiembrie şi decembrie.

În general, au murit mai mulţi bărbaţi decât femei, arată datele.

La apogeul celui de-al treilea val, în martie 2021, Republica Cehă a impus un lockdown dur ce a inclus restricţii de circulaţie. Unii experţi au criticat măsura ca fiind impusă prea târziu, mai notează sursa citată de Agerpres.

În ceea ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19, ţara este încă în urma statelor din vestul UE. În prezent, 63,2% din populaţie este considerată complet vaccinată. Aproximativ o treime din populaţie a primit de asemenea şi doza booster.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”