Raport: 40 de țări afectate de scandalul ouălor contaminate cu fipronil
Data publicării:
Un total de 40 de țări au fost afectate de un scandal de amploare, care implică ouă contaminate cu insecticidul fipronil, informează DPA.
Până la începutul acestei săptămâni, 24 dintre cele 28 de țări din UE au raportat cazuri de ouă contaminate, alături de alte 16 țări din afara spațiului UE.
În cadrul Uniunii Europene, doar Lituania, Portugalia, Cipru și Croația nu sunt în prezent afectate, a indicat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Anca Păduraru pentru DPA.
În afara blocului comunitar, ouă contaminate au fost descoperite în țări precum Statele Unite, Rusia, Africa de Sud și Turcia.
Miniștrii agriculturii din statele UE urmează să discute această problemă în cadrul unei reuniuni care va avea loc marți, în capitala Estoniei, Tallinn.
Fipronilul este un ingredient obișnuit în produsele veterinare, fiind folosit pentru eliminarea puricilor, păduchilor și căpușelor la animale, însă este interzisă folosirea acestuia în cazul animalelor destinate consumului uman. Fipronilul poate afecta ficatul, tiroida și rinichii, dacă este consumat în cantități mari.
Nivele scăzute de fipronil au fost descoperite în ouă, după ce insecticidul ar fi fost aparent folosit pentru a curăța țarcurile în care se aflau puii.