Provocările care o aşteaptă pe noua ducesă de Sussex

Data actualizării: Data publicării:
Prince Harry Marries Ms. Meghan Markle - Windsor Castle
Foto: Gulliver/Getty Images

Jocurile de artificii care au iluminat sâmbătă seară cerul de deasupra Frogmore House, la mai puţin de un kilometru distanţă de Castelul Windsor, au reprezentat punctul final al nunţii fostei actriţe americane Meghan Markle, care a dorit să arate lumii de unde vine şi să îşi marcheze cu mândrie originile, relatează luni ziarul spaniol ABC.

Prince Harry Marries Ms. Meghan Markle - Windsor Castle
Foto: Gulliver/Getty Images

Modul în care a îmbrăţişat unele tradiţii ale casei regale, pentru a le adapta personalităţii sale, oferă câteva idei despre felul în care Meghan Markle va face faţă noului său rol în cadrul familiei regale britanice, odată devenită ducesă de Sussex. Şi, deşi soţul ei, prinţul Harry, ocupă locul al şaselea în linia de succesiune la tron, Coroana britanică a lăsat să se întrezărească faptul că doreşte să ofere prim-planul tinerei generaţii, iar specialiştii se aşteaptă ca noua ducesă de Sussex să joace un rol destul de vizibil în cadrul activităţilor publice desfăşurate de casa regală, scrie Agerpres.

Meghan Markle are deja un cont propriu pe pagina oficială de internet a familei regale, iar biografia ei pune accentul pe angajamentul fostei actriţe faţă de cauzele sociale şi implicarea ei în diferite ONG-uri. În lunile premergătoare căsătoriei, Meghan a fost instruită în tradiţiile casei regale, luând cunoştinţă cu protocolul şi relaţiile diplomatice. Acest proces a inclus şi modul în care Meghan trebuie să îi salute pe demnitari, felul în care trebuie să se comporte în prezenţa unor capete încoronate, dar şi contextul complicatelor detalii care marchează viaţa din reşedinţele oficiale ale suveranilor britanici.

Spre deosebire de alte cupluri regale, precum ducii de Cambridge, Harry şi Meghan şi-au amânat luna de miere pentru a-şi prelua imediat obligaţiile regale. Marţi este prevăzută o festivitate prilejuită de cea de-a 70-a aniversare a lui Charles, prinţ de Wales. Recepţia, oferită de regina Elisabeta a II-a, va reuni peste 400 de organizaţii caritabile care îl au ca promotor pe prinţul Charles. Recepţia va avea loc la Palatul Buckingham şi, deşi ziua de naştere a prinţului Charles este pe 14 noiembrie, întrucât este vorba despre o aniversare specială, casa regală dat deja startul festivităţilor.

Surse din interiorul monarhiei britanice afirmă că noul cuplu regal va avea o agendă de lucru foarte încărcată: în luna octombrie, este programată o vizită în Australia, cu ocazia jocurilor Invictus 2018, urmând să fie anunţate şi alte călătorii în străinătate în a doua jumătate a acestui an. În plan personal, Meghan, în vârstă 36 de ani, şi Harry, în vârstă de 33 de ani, vor încerca cât mai repede să îşi mărească familia. Numeroşi prieteni ai fostei actriţe americane au dezvăluit că Meghan "doreşte să devină cât mai curând mamă".

La rândul său, majordomul regal Grant Harrold a declarat pentru cotidianul Daily Mail că noul cuplu regal va avea copii cât mai curând, pentru ca aceştia să aibă vârste apropiate de cele ale verişorilor lor, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis. Pe lângă rolul de mamă şi ducesă de Sussex, se aşteaptă ca Meghan să devină ambasadoare a modei britanice, un rol de mare importanţă pentru industria de profil din Marea Britanie şi pentru relaţiile acestei ţări cu Statele Unite ale Americii. Potrivit experţilor, nunta regală va aduce industriei de modă din Marea Britanie beneficii de 150 de milioane de lire sterline.

"Familia regală are o lungă tradiţie în apărarea mărcilor vestimentare britanice şi este foarte probabil ca Meghan să fie sfătuită să opteze pentru casele de modă britanice, pentru a sprijini regatul", este de părere Emma Usher de RunRagged, consultant vestimentar pentru celebrităţi, potrivit căreia, "efectul Meghan" este de neoprit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri