Foto: Gulliver / Getty Images
Francois Molins, procurorul general al Franţei:
„Am stabilit că atacatorul a vizitat de mai multe ori zona (Promenade des Anglais – n.r.) în zilele precedente atacului. A traversat cu camionul Nisa, de la est la vest. S-a oprit în dreptul Hotelului Negresco.
A făcut traseul de mai multe ori şi a făcut fotografii în tot acest timp. O imagine din telefonul său, făcută pe 1 ianuarie, arată că era pe terasa unui restaurant.
De la începutul lunii iulie a căutat pe internet informaţii despre organizarea ceremoniilor de la Nisa, dedicate Zilei Naţionale.
Pe baza acestor informaţii extrase din calculatorul şi din telefonul său mobil, am ajuns la concluzia că atacul a fost premeditat.
Nu sunt informaţii privind o legătură a atacatorului cu gruparea Stat Islamic, dar credem că era interesat de acţiunile ISIS”.