Giorgio Orsoni şi alţi câţiva oficiali şi oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru că ar fi primit mită în timpul licitaţiei publice pentru proiectul Moses, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.
Potrivit site-ului TheLocal.it, primarul a fost plasat în arest la domiciliu. Conform aceleiaşi surse, printre oficialii reţinuţi miercuri dimineaţă se numără şi consilierul regional pentru infrastructură Renato Chisso.
Avocaţii lui Orsoni susţin într-o declaraţie că aceste acuzaţii „par greu de crezut”, adăugând că vin din partea unor persoane care sunt deja anchetate.
Aceste reţineri au loc la trei ani după lansarea unei anchete în acest sens de către Poliţia Financiară.
Potrivit TGCOM24, Piergiorgio Baita, fostul director executiv al firmei Mantovani, ar fi direcţionat banii către mai multe conturi din străinătate, cu ajutorul directorului financiar Nicolo Buson. Aproximativ 20 de milioane de euro ar fi ajuns în astfel de conturi şi ar fi fost folosiţi pentru finanţarea partidelor politice.
Proiectul Moses a fost lansat în 2003 de Giancarlo Galan, fostul preşedinte al regiunii Veneto şi actual senator, şi fostul premier Silvio Berlusconi şi a costat aproximativ 5,4 miliarde de euro.
Operaţiunea implică aproximativ 50 de subcontractanţi care au lucrat la peste 78 de bariere mobile care să protejeze laguna Veneţiei de inundaţii.
Veneţia are nevoie de protecţie din cauza inundaţiilor anuale cunoscute ca "acqua alta" - din cauza combinaţiei de maree, curenţi şi vânt puternic. Oraşul este din ce în ce mai vulnerabil din cauza creşterii nivelului mării.