Preşedintele Bulgariei, despre propunerea premierului Borisov de a schimba Constituția: Mafia încearcă să ducă țara într-o fundătură

Data publicării:
Boiko Borisov și Rumen Radev
Strângere de mâini între Rumen Radev, președintele Bulgariei (dreapta) și Boiko Borisov, prim-ministrul Bulgariei. Foto: Profimedia

Drumul către schimbarea Constituţiei Bulgariei trece prin demisia imediată a guvernului şi a procurorului general, autodizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate, a declarat sâmbătă preşedintele bulgar Rumen Radev.

Şeful statului bulgar mai spune că premierul Boiko Borisov, care a vorbit și el de reforma Constituţiei, vrea doar să tragă de timp pentru a-și consolida poziția.

„Mafia încearcă să ducă Bulgaria într-o fundătură şi să ascundă corupţia, înregistrările, fărădelegile şi crima organizată în spatele bolboroselii incompetente despre o nouă Constituţie. Actualul parlament şi-a pierdut credibilitatea, legitimitatea şi demnitatea. Partidele îşi schimbă poziţia în termen de 24 de ore”, a spus Rumen Radev, potrivit Agerpres, care citează BTA.

Protestele din Bulgaria, susţinute de opoziţia socialistă şi de preşedintele Radev, continuă în Bulgaria din 9 iulie, principalele revendicări fiind demisia guvernului de centru-dreapta condus de Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev şi organizarea de alegeri anticipate.

Una din scânteile care au aprins protestele a fost gestul simbolic al fostului ministru al Justiției, Hristo Ivanov, care a încercat să arboreze drapelul bulgar pe o plajă în apropierea vilei de vacanță a unuia dintre oligarhii care controlează țara. 

Scrutinul parlamentar la termen este prevăzut pentru martie 2021.

Editor:B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...