Premierul Ucrainei vorbește despre o „declaraţie de război” din partea Rusiei. SUA amenință Moscova cu excluderea din G8

Data publicării:
militari ucraina

„Dacă operaţiunile din Ucraina continuă, preşedintele Vladimir Putin ar putea să nu mai aibă niciun summit G8 la Soci, ba chiar Rusia ar putea părăsi G8. Dacă Rusia vrea să mai fie membră a G8, trebuie să se comporte ca o ţară G8", a spus Secretarul de Stat american John Kerry.

„Ţările G8 şi altele sunt pregătite să meargă până la capăt pentru a izola Rusia din cauza invaziei militare în Crimeea", a adăugat el.

În timp ce tonul diplomaţilor devine tot mai dur, pe teren, armata rusă îşi continuă ofensiva în Crimeea. Unităţi ale flotei ruse de la Marea Neagră au înconjurat principala bază a Marinei Ucrainene, de la Sevastopol. Premierul Ucrainei susţine că acţiunile Rusiei sunt o adevarată declaraţie de război şi cere ajutorul Occiddentului împotriva acestei agresiuni.

Premierul Ucrainei a făcut apel către Rusia să-şi retragă imediat forţele armate din ţară.

„Este alertă roşie. Aceasta nu este o ameninţare, este, de fapt, o declaraţie de război la adresa ţării mele. Facem apel la preşedintele rus Putin să-şi retragă forţele armate”, a spus premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk.

Anterior, preşedintele în exerciţiu, Oleksandr Turcinov a anunţat că spaţiul aerian a fost închis pentru orice aeronavă care nu este civilă. În aşteptarea unei agresiuni din partea Rusiei, guvernul de la Kiev a rechemat toţi militarii în rezervă, iar armata ucraineană a fost mobilizată în toată ţara.

Comunitatea internaţională analizează cu atenţie situaţia şi face apel la calm.

„Rusia trebuie să înceteze activităţile militare şi ameninţările. Sprijinim suveranitatea şi integritatea Ucrainei, sprijinim dreptul populaţiei de a-şi decide propriul viitor fără amestec din afară”, a spus Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO.

În acest timp, situaţia este tot mai tensionată în republica autonomă. Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, vehicule militare si trupe ruse detin deja controlul asupra principalelor institutii, drumuri si aeroporturi din Crimeea. Mai mult decât atât, comandouri ale Moscovei ar fi ocupat mai multe baze militare ucrainene aflate în apropiere de capitala Simferopol şi de Sevastopol şi nu îi lasă pe soldaţi să plece.

În plus, mai mulţi militari ruşi ar fi luat arme de la o unitate de antrenament din Crimeea si au indemnat personalul sa treaca de partea liderilor legitimi ai peninsulei. De asemenea, potrivit ministrului de Interne de la KIev, Moscova încearcă să le ofere cetăţenie rusă şi paşapoarte agenţilor serviciilor de securitate ucrainene din regiunea autonomă pentru a-i atrage de partea lor.

Tensiunile au escaladat în Crimeea, după ce Consiliul Federaţiei a aprobat intervenţia militară a Rusiei în republica autonomă pentru protejarea cetăţenilor şi a intereselor ruseşti. Vladimir Putin este cel care urmează să stabilească exact momentul unei intervenţii militare în Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterele „orașului subteran” din nordul Moldovei: tuneluri și catacombe medievale, viitoare...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Mersul pe jos scade riscul de boli de inimă, AVC și cancer. Cinci sfaturi simple pentru a face plimbarea...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025