Premierul Olandei: Uniunea Europeană riscă să se prăbușească precum Imperiul Roman din cauza crizei migranților

Data publicării:
agerpres 8096204

Foto: Agerpres

În interiorul UE există numeroase disensiuni cu privire la maniera de gestionare a situației create de sutele de mii de sirieni, irakieni și eritreeni, care fug din cauza sărăciei și războaielor din țările lor pentru a veni în Europa.

Prima etapă este de a ne asigura ca frontierele să fie controlate”, a spus Rutte, citat de Financial Times, adăugând: „Imperiul Roman ne-a demonstrat acest lucru și știm toți asta — marile imperii se prăbușesc dacă granițele lor nu sunt bine protejate”.

Șeful guvernului olandez s-a adresat unui grup de corespondenți de presă acreditați la Bruxelles, invitați la Haga în perspectiva președinției olandeze a Consiliului UE, din prima jumătate a anului viitor. Olanda a făcut din soluționarea crizei migranților una dintre prioritățile sale în această calitate.

Pe de altă parte, Rutte a adăugat că „nu este sigur” că un acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie în vederea prevenirii ieșirii acestei țări din forul comunitar ar putea fi încheiat până la finalul anului.

Când privesc la ce a propus (premierul britanic) David Cameron, îmi spun că anumite lucruri sunt posibile, dar și că altele vor fi dificile”, a explicat premierul Olandei.

Una dintre solicitările Londrei cel mai dificil de acceptat de către Comisia Europeană este suprimarea, în primii patru ani de la sosirea pe teritoriul Marii Britanii, a ajutoarelor sociale pentru migranții veniți din alte state membre ale UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri