Premierul Irlandei, pentru Digi24: Negocierile despre Brexit trebuie să se intensifice
Data actualizării: Data publicării:
Irlanda va fi victimă colaterală în cazul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără niciun acord. Declaraţia a fost făcută de premierul irlandez într-un interviu acordat, în exclusivitate, Digi24.
„În ceea ce priveşte Brexitul, e foarte important pentru noi să existe un acord de retragere şi ca asta să se întâmple până în octombrie, pentru a putea fi implementat în martie. Credem că negocierile trebuie să se intensifice în aceste luni, pentru ca aşa ceva să fie posibil. În caz contrar, dacă nu avem un acord de ieşire, cred că va fi foarte nociv pentru Regatul Unit. Noi, cei din Irlanda, am fi cu siguranţă victime colaterale. Vor fi afectate, evident, şi alte ţări. De asemenea, sute de mii de români din Regatul Unit nu vor mai avea niciun fel de certitudine în privinţa drepturilor lor”, a spus Leo Varadkar.
Interviul acordat în exclusivitate de premierul Irlandei pentru Digi24 va fi difuzat integral astăzi la emisiunea Jurnalul de Seară.