Practicile spionilor din ambasade

Marea Britanie susţine - şi în mod evident peste 25 de ţări sunt de acord - că Rusia a ordonat şi executat pe teritoriul britanic un atac cu o substanţă neurotoxică pentru a ucide un fost spion rus. Dacă acest lucru este adevărat, un asemenea act cinic merită un răspuns ferm. Răspunsul a venit mai devreme săptămâna aceasta, când peste 20 de ţări, majoritatea din Europa, dar şi SUA, Canada şi Australia, au anunţat expulzarea unui număr variabil de diplomaţi ai ambasadelor şi consulatelor ruse de pe teritoriile lor. Rusia a negat acuzaţiile şi a promis că va riposta. Prin urmare, ideea pe care o avem în vedere este că expulzarea unor diplomaţi este o chestiune serioasă, aproximativ la acelaşi nivel de gravitate cu tentativa de a asasina pe cineva într-o altă ţară, scrie analist geopolitic George Friedman.

Dar oare chiar aceasta este problema? Impactul precis al expulzărilor este dificil de aflat, însă orice analiză într-o asemenea chestiune trebuie să plece de la premisa că persoanele expulzate erau cunoscute de guvernele ţărilor gazdă ca fiind agenţi de informaţii ruşi, motiv pentru care au fost expulzaţi. Dar dacă se ştia că sunt ofiţeri de informaţii, atunci şansele ca ei să fi fost într-adevăr spioni sunt limitate. Pentru că o persoană cunoscută drept spion ar fi probabil pusă sub supraveghere, fapt ce ar împiedica-o în mare măsură să spioneze.

Ţările gazdă suspectează fiecare diplomat că ar putea fi un ofiţer de informaţii, întrucât mulţi dintre ei chiar sunt. Un asistent al ataşatului cultural care nu a auzit niciodată de Mozart este fie nepotul preşedintelui, fie foloseşte acest post ca acoperire pentru operaţiuni de culegere de informaţii. Problema cu infiltrarea în acest mod a unor agenţi în orice ţară, nemaivorbind de o ţară ostilă sau inamică, este că un asemenea agent, oricare ar fi gusturile sale muzicale, va fi pus sub supraveghere de contraspionajul local. Monitorizarea întregului personal al unei ambasade sau a celei mai mari părţi a acestuia este un demers costisitor, dar cu cât relaţiile dintre cele două state sunt mai neamicale, cu atât sunt alocate mai multe resurse pentru o asemenea sarcină. În cazul relaţiilor între Marea Britanie şi Rusia, putem presupune că aproape întreg personalul lor diplomatic este supravegheat, membrilor acestuia le sunt interceptate telefoanele şi sunt periodic abordaţi de persoane atrăgătoare ce acţionează individual.

Din acest motiv, statele sunt precaute cu modul în care îşi desfăşoară sensibila activitate de culegere de informaţii. De fapt, cele mai sensibile operaţiuni sunt ţinute departe de personalul ambasadei. De exemplu, în condiţiile în care britanicii ştiau că orice persoană contactată de un ofiţer rus de informaţii este un potenţial agent rus, dacă ruşii ar avea un agent în Ministerul britanic al Apărării ultimul lucru pe care spionajul rus l-ar dori este ca acest agent să arate că se află în contact cu un reprezentant al ambasadei ruse. Dacă există posibilitatea ca această sursă să fie controlată de un alt agent rus, atunci existenţa unei asemenea surse nu va fi cunoscută de personalul ambasadei. Relaţiile cu un agent de informaţii de mare valoare - sau comiterea unui asasinat - nu vor fi încredinţate ambasadei, ci unei echipe invizibile pentru ambasadă, întrucât orice membru al ambasadei poate fi sub supraveghere.

Tipurile de activităţi

Există patru tipuri de activităţi pe care le pot desfăşura ofiţerii de informaţii ce activează în cadrul ambasadelor. Prima este coordonarea cu serviciile de informaţii ale ţării gazdă. A doua vizează pătrunderea în bârfele naţiunii, de unde pot fi culese elemente interesante. A treia constă în culegerea vastei cantităţi de materiale disponibile prin surse deschise. Unele pot fi foarte preţioase fără să fie secrete, dar sunt greu de găsit. A patra este reprezentată de utilizarea tehnicii operative, precum interceptarea comunicaţiilor cu mijloacele tehnologice. Nu sunt incluse în această clasificare operaţiunile autentice sub acoperire. Să le analizăm pe fiecare în parte.

Relaţiile dintre serviciile secrete se desfăşoară de obicei prin intermediul ambasadelor. Americanii şi ruşii cooperează în anumite aspecte ale combaterii terorismului şi probabil că la fel se întâmplă între ruşi şi britanici. Mare parte din coordonare este posibil să fie realizată la ambasade, prin intermediul celor care, conform limbajului serviciilor americane, au o ”acoperire oficială”. Motivul pentru care acest lucru se face în ambasade şi nu în altă parte ţine mai degrabă de rivalitatea dintre diferitele agenţii de informaţii decât de nevoia de acoperire. Aş spune că CIA, FBI şi Departamentul de Stat sunt în competiţie pentru obţinerea gestionării acestor legături şi irosesc mult timp în această competiţie. Acelaşi lucru este valabil pentru serviciul rus de informaţii externe (SVR) şi cel de informaţii militare (GRU). Plus că agenţii de informaţii discută despre chestiuni pe care guvernele lor doresc să fie păstrate strict secrete. Aşadar, discuţia se poate purta între ofiţeri de informaţii care pretind că sunt ataşaţi culturali, deşi ambii interlocutori ştiu perfect cine este celălalt.

Bârfele nu sunt o sursă de informaţii lipsită de importanţă. Nu este nevoie ca, de exemplu, un beţiv să dezvăluie data unei invazii. Simplul proces al interacţiunii umane poate dezvălui lucruri utile cuiva care ascultă cu atenţie şi face conexiunile necesare. La recepţiile organizate de ambasade pot fi obţinute nu doar informaţii, ci se pot crea de asemenea relaţii adevărate care apoi de-a lungul carierei pot fi întreţinute şi exploatate. Universul bârfelor este deopotrivă mai vechi şi mai subtil decât internetul, iar din acest motiv personalul ambasadelor - inclusiv cei care sunt ofiţeri de informaţii - este extrem de util. Desigur, bârfele sunt şi un vector de minciuni atent împachetate pentru a induce în eroare.

Culegerea de informaţii din surse deschise mai greu de observat este de asemenea valoroasă. Personalul ambasadei poate fi văzut la târguri şi expoziţii tehnice, simpozioane universitare şi alte manifestări de acest fel, colectând în deplină legalitate documente din care un analist bine pregătit poate distinge mult din strategiile tehnologice ale respectivei naţiuni. Mai mult decât atât, prin participarea la asemenea evenimente pot fi legate prietenii cu cercetători şi alte persoane, relaţii ce pot să pară simple contacte personale, dar care fac parte din încercarea sistematică de exploatare a surselor.

Probabil cea mai importantă utilitate a ambasadei este culegerea de informaţii tehnice. Până nu demult, acoperişurile ambasadelor erau pline de antene, în timp ce din clădirile de peste drum se emiteau radiaţii cu microunde pentru a orbi acele antene. Astăzi accentul este pus pe accesarea fizică a reţelelor de internet subterane. Iar o ambasadă este un mijloc excelent pentru gestionarea interceptărilor şi analiza traficului de date.

Victimele colaterale

Expulzarea diplomaţilor este o modalitate de a transmite un sentiment de indignare, dar fără să se interfereze în activitatea de culegere de informaţii desfăşurată de ţara din care provin acei diplomaţi. Pentru că cele mai sensibile operaţiuni de spionaj nu sunt făcute de ambasade şi, mai important, statele implicate în această serie de expulzări nu doresc de fapt să reducă în mod dramatic capacităţile informative ale Rusiei. Neutralizarea spionajului rusesc nu va face decât să sporească riscurile. În contextul unei relaţii tensionate este important ca un stat să se asigure că partea adversă are cunoştinţă, atât cât trebuie, de intenţiile şi, într-un sens mai larg, de capabilităţile sale. Dezechilibrele în culegerea de informaţii pot genera greşeli cu efecte rele pentru toate părţile implicate.

Însă pedeapsa este primită de persoane fără vină. De exemplu, diplomaţi ruşi care şi-au construit cariera specializându-se în politica Marii Britanii îşi văd astfel încheiată această carieră odată ce sunt expulzaţi şi nu mai pot reveni vreodată în această ţară. La fel se întâmplă cu un american devenit expert în probleme ruseşti, dar care este declarat persona non-grata în Rusia. Ei sunt victime colaterale ale tensiunilor internaţionale, dar fără să provoace mari îngrijorări.

Esenţialul este că, în timp ce aceste expulzări transmit poziţii publice adecvate şi probabil necesare, distrugerea reciprocă a capacităţilor informative, în lipsa contextului unui război total, poate avea efecte nedorite. Discuţiile discrete dintre ofiţeri de informaţii ce par a fi ataşaţi culturali, dar sunt cunoscuţi de ambele părţi drept fantome ale ambasadelor, servesc unui scop necesar. Aceasta este conexiunea ce poate explica, de exemplu, că exerciţiile militare ruse în afara Belarusului sunt pur demonstrative. Însă ambasadele nu sunt o casă bună pentru autenticele operaţiuni sub acoperire. Aceste operaţiuni vor continua.

Sursa: Agerpres