Polonia ar putea distribui măști anti-poluare din cauza arderilor tot mai mari de gunoaie folosite la încălzire

Data actualizării: Data publicării:
Air Pollution In Poland, Gliwice - 24 Jan 2022
Polonezii au început să ardă gunoaie pentru a se încălzi Foto: Profimedia Images

Autorităţile poloneze analizează posibilitatea de a distribui măşti de protecţie anti-poluare la iarnă, în condiţiile în care livrările limitate şi preţurile mari la gaze şi cărbune cresc şansele ca oamenii să recurgă la arderea de gunoaie pentru a-şi încălzi locuinţele, transmite Bloomberg.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, a declarat zilele trecute că polonezii trebuie să beneficieze de căldură şi „este nevoie să putem arde orice, exceptând anvelope şi alte lucruri care sunt la fel de dăunătoare”.

Comentariile lui Kaczynski au generat noi temeri cu privire la calitatea aerului în Polonia, care se numără deja printre ţările membre UE cu cel mai ridicat grad de poluare, transmite Agerpres.

„Trebuie să fim conştienţi cu toţii că iarna care va veni va fi una dificilă. Desigur că poluare este o problemă şi nu o putem ignora”, a declarat ministrul Sănătăţii, Adam Niedzielski pentru postul de radio RMF FM.

Întrebat dacă ministerul pe care îl conduce ia în calcul posibilitatea de a distribui măşti de protecţie anti-poluare la iarnă, Niedzielski a răspuns „vom analiza acest lucru, dar pentru moment ar trebui să ne păstrăm calmul”.

În ciuda eforturilor care durează de mai mulţi ani, numeroase gospodării din Polonia utilizează în continuare cărbune de calitate inferioară pentru încălzire iar criza energetică fără precedent declanşată de războiul din Ucraina a îngreunat şi mai mult lucrurile. Unii polonezi au început să stea la coadă la porţile minelor pentru a putea cumpăra cărbune, după ce autorităţile de la Varşovia au decis să interzică importurile din Rusia.

Separat, Ludomir Handzel, primarul din oraşul Nowy Sacz, sudul Poloniei, a declarat marţi pentru portalul de ştiri Wirtualna Polska că s-a constatat o scădere semnificativă a cantităţii de gunoaie colectate începând din luna martie şi a avertizat că cei care recurg la arderea deşeurilor vor prim amenzi consistente.

Datele Agenţiei Europene de Mediu arată că printre cele mai poluate 50 de oraşe din Uniunea Europeană indentificate anul trecut se numărau şi peste 20 de localităţi din Polonia. Anual, această ţară cu 38 de milioane de locuitori înregistrează peste 40.000 de decese premature din cauza poluării aerului.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...