Procurorii germani au deschis o anchetă de corupţie după ce s-a aflat că mai mulţi poliţişti din Hanovra ar fi fost trataţi de mai multe ori cu currywurst, iar instructorul unui curs de formare profesională ar fi plătit nota, informează DPA.
Şaptesprezece angajaţi de la Direcţia Centrală de Poliţie din Hanovra (ZPD) sunt suspectaţi că au acceptat să mănânce gratuit acest popular fel de mâncare, constând din cârnaţi crestaţi sau tăiaţi acoperiţi cu ketchup şi pudră de curry, a indicat procuratura locală, potrivit unui anunţ făcut marţi de către un purtător de cuvânt, citat de Agerpres.
Currywurst este un fel de mâncare de tip fast-food îndrăgit într-o mare parte din Germania.
Cinele gratuite ar fi avut loc pe parcursul a 10 luni şi ar fi putut costa până la 2.000 de euro, au declarat procurorii.
Aceştia suspectează că motivul din spatele presupusului act de corupţie ar fi putut fi legat de influenţarea evaluărilor cursului şi de obţinerea de recenzii pozitive din partea cursanţilor.
"S-ar putea să fie aşa şi de aceea suntem obligaţi să cercetăm", a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii.
Editor : A.P.