Plan ambiţios pentru accelerarea campaniei de vaccinare: Biserici şi muzee, transformate în centre de vaccinare în Italia

Data publicării:
seringa cu vaccin anti covid
Vaccinare anti-COVID-19 Foto: GettyImages

Pentru a crește numărul de vaccinări, Italia transformă o serie de spaţii mai puţin obişnuite în centre de vaccinare. Astfel, italienii se pot vaccina în muzee, biserici sau chiar la bordul unui „vaporetto”.

Cotidianul Corriere della Sera a raportat duminică faptul că locuitorii din Veneţia vor putea fi vaccinaţi şi la bordul unui "vaporetto" (taxi acvatic) special, care, începând de luni, va andoca într-un loc prestabilit pentru a administra vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor de peste 80 de ani, potrivit Agerpres.

În Monza, oraş din regiunea Lombardia, incintele din proximitatea tribunei amenajate în perimetrul celebrului circuit de motociclism din oraş vor fi utilizate ca spaţii de vaccinare în următoarele două săptămâni.

În Napoli, oraş din sudul Italiei, mai multe muzee s-au alăturat acestui demers, potrivit presei italiene. Unele dintre persoanele vaccinate vor putea să petreacă perioada de odihnă de după vaccinare admirând, probabil, tablourile expuse în aceste muzee.

În Sicilia, campania de vaccinare se desfăşoară şi în numeroase biserici şi parohii catolice. Rezidenţii sicilieni vor putea să asiste la slujbele religioase şi să fie vaccinaţi în acelaşi timp.

Autorităţile regionale şi reprezentanţii bisericilor locale au semnat un acord special în acest sens, a raportat agenţia de presă ANSA.

Italia şi-a stabilit obiectivul de a vaccina 80% din populaţia naţională până la sfârşitul verii.

Deocamdată, puţin peste 11 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Italia, o ţară ce are o populaţie de 60,3 milioane de locuitori.

Editor : Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine a fabricat Pagerele bombă: Ancheta implică Ungaria în traseul dispozitivelor...
Digi FM
Anunțul făcut de Kate Middleton. Acum o săptămână terminase chimioterapia
Pro FM
Roxana Nemeș, în costum de baie roz, de Barbie, la piscina de acasă. Și-a creat o adevărată oază de relaxare...
Film Now
Fiul lui Christopher Reeve, orfan de ambii părinți în mai puțin de 2 ani. Cine a avut grijă de adolescentul...
Adevarul
Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta. Hidroelectrica: Porțile de Fier pot prelua viitura
Newsweek
Care șoferi iau amendă de 1.000 lei pe loc dacă nu se odihnesc suficient înainte să urce la volan ?
Digi FM
Shakira a părăsit brusc scena unui club din Miami, după ce a observat că un fan o filma sub rochie
Digi World
Descoperirea uluitoare care l-a lăsat pe un bărbat cu gura căscată. Ce a găsit în pereții unei case
Digi Animal World
Primul animal rezultat dintre un câine și o vulpe. Oamenii de știință au fost fascinați de trăsăturile...
Film Now
Eric Roberts îi cere scuze public surorii sale, Julia Roberts. Dezvăluiri tulburătoare despre viața lui...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei