Șeful diplomației ungare: Și Guvernul nostru, și cel român condamnă activitatea lui Soros

Data actualizării: Data publicării:
peter

„Accept şi respect faptul că prietenii noştri români sărbătoresc, dar şi ei trebuie să înţeleagă şi să accepte că, pentru noi, nu este un motiv de aniversare”. Declaraţia referitoare la aniversarea centenarului Unirii de la 1918 făcută de liderul UDMR, Kelemen Hunor, este susţinută şi de ministrul ungar de externe. Peter Szijjarto a dat mai multe explicaţii într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi24, în care a vorbit și despre activitatea lui George Soros.

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: În dezvoltarea relaţiilor bilaterale a avut loc o piedică în decembrie anul trecut, când aţi interzis diplomaţilor maghiari să participe la ceremoniile dedicate zilei naţionale a României. Faceţi la fel şi anul acesta?

Peter Szijjarto: Eu nu cred că din punct de vedere al cooperării pragmatice, această decizie ar fi avut vreun efect negativ. Există sensibilităţi naţionale, există sensibilităţi istorice, eu cred că acestea trebuie respectate şi trebuie avute în vedere atunci când clădim relaţii bilaterale. Deci nu cred că asemenea decizii pot provoca daune când cooperarea are baze raţionale. Şi vă pot spune că în privinţa cooperării economice, comerciale există abordări raţionale între cele două ţări.

Balazs Barabas: Dar anul viitor România sărbătoreşte centenarul Unirii de la 1918 şi aşa cum aţi formulat, există anumite sensibilităţi din partea Ungariei în legătură cu aceasta. La ce ne putem aştepta din partea Ungariei, dvs., de exemplu, veţi participa la ceremonii?

Peter Szijjarto: Eu cred că sentimentele maghiarilor pe acest plan au fost explicate destul de concis de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor într-un interviu. Speranţa mea este că evenimentele de anul viitor nu vor da muniţie celor care ar dori să joace cartea naţionalistă, celor care vor să provoace şi celor interesaţi de deteriorarea relaţiilor bilaterale.

Balazs Barabas: A existat o campanie în Ungaria, împotriva lui George Soros şi în mod interesant, guvernul român social-democrat şi guvernul ungar au aceeaşi percepţie despre activitatea lui George Soros. Ambele o condamnă. Aveţi în vedere o acţiune comună pe acest plan, împotriva lui George Soros?

Peter Szijjarto, ministru de externe, Ungaria: Nu am cunoştinţă despre un asemenea plan, însă în mod clar este adevărat că ţările din Europa Centrală sunt nevoite să înfrunte de multe ori tentative de amestec din afară în treburile interne. Şi vedem semne clare că actori externi nu respectă alegerile cetăţenilor acestor ţări. Cred că este evident că nu facem parte din aceeaşi familie politică cu social-democraţii din România. La fel este clar că în ultima vreme nu am colaborat foarte intens pe plan politic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...