Pasageri ai unui avion venit din Franţa au intrat neverificaţi în Bulgaria

Data publicării:
shutterstock_530451070
Foto: Shutterstock

Ministerul bulgar de Interne a anunţat sâmbătă suspendarea şi cercetarea disciplinară a 13 poliţişti de frontieră, care şi-au părăsit posturile de lucru pe aeroportul din Sofia şi au permis astfel intrarea în ţară a zeci de persoane cărora nu li s-au verificat documentele de identitate, informează agenţia Reuters.

shutterstock_530451070
Foto: Shutterstock

Anunţul survine după ce premierul Boiko Borisov a cerut măsuri severe pentru sancţionarea celor vinovaţi pentru acest incident petrecut pe 20 martie.

Şapte dintre cei 13 poliţişti de frontieră făceau parte dintr-o echipă ce controla documentele de identitate ale pasagerilor sosiţi pe aeroportul din Sofia. Ei şi-au părăsit posturile de control timp de aproximativ 15 minute, astfel că un grup de circa 40 de pasageri ai unui avion venit de la Paris au intrat în Bulgaria fără verificarea documentelor.

E bine că zborul venea de la Paris. Pasagerii fuseseră deja verificaţi pe un aeroport european”, a declarat în faţa presei ministrul bulgar de interne, Valentin Radev, în opinia căruia acest fapt „garantează că niciun terorist nu a intrat în Bulgaria” odată cu respectivul grup.

Agenţia Reuters notează în relatarea despre acest incident că Bulgaria, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, încă nu a reuşit să intre în spaţiul Schengen pentru că nu a făcut suficiente progrese în combaterea corupţiei şi a crimei organizate.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri