Papa Francisc le cere scuze credincioșilor: Aș vrea să vin mai aproape să vă salut, dar e mai bine să păstrăm distanța

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc salutând lumea.
Papa Francisc Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a evitat contactul apropiat cu credincioşii din Vatican, salutându-i de la distanţă cu prilejul audienţei sale publice de miercuri şi recomandându-le prudenţă pentru „a pune capăt pandemiei”.

„Vă cer iertare pentru că vă salut de departe, dar cred că dacă noi toţi, asemenea unor buni cetăţeni, am respecta recomandările autorităţilor, vom contribui la stoparea acestei pandemii”, a declarat suveranul pontif cu prilejul audienţei sale generale de miercuri, care s-a ţinut într-un mare auditorium din Cetatea Vaticanului din cauza ploii, relatează Agerpres.

„Mi-ar plăcea, aşa cum fac de obicei, să mă apropii de voi şi să vă salut, dar (...) este mai bine să păstrez distanţa”, a insistat papa Francisc, care nu poartă niciodată mască cu prilejul audienţelor sale publice sau private.

Suveranul pontif a explicat că „toată lumea se apropie şi se înghesuie” din momentul în care ajunge în proximitatea credincioşilor.

„Problema este că există pericolul contagierii. Astfel, purtând cu toţii mască şi păstrând distanţele, putem continua audienţele”, a adăugat suveranul pontif, care a intrat în auditorium printr-o uşă laterală situată departe de mulţime.

Vaticanul a anunţat luni că patru membri ai Gărzii Elveţiene au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus weekendul trecut, fără să precizeze dacă aceştia au intrat în contact cu papa Francisc. Alte trei cazuri de infectare au fost detectate în ultimele săptămâni printre rezidenţii şi resortisanţii Vaticanului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri