Un grup de experţi ai ONU au cerut miercuri Letoniei să clarifice restricţiile pe care noua sa lege a educaţiei le impune folosirii limbilor minorităţilor şi care ar putea fi discriminatorii faţă de acestea, relatează agenţia EFE.
Potrivit raportorilor ONU, legea recent adoptată de această fostă republică sovietică în prezent membră a Uniunii Europene şi a NATO încalcă drepturile omului, este discriminatorie şi înseamnă „practic eliminarea” limbilor minorităţilor din sistemul educaţional al Letoniei, ţară unde mai mult de un sfert din populaţie este rusofonă.
Conform noii legi, începând din anul 2025 letona va fi singura limbă folosită în învăţământ în toate centrele şcolare şi preşcolare ale Letoniei.
„Procesul premergător aprobării proiectului de lege în Parlamentul Letoniei nu a inclus participarea efectivă a minorităţilor afectate”, atrag atenţia experţii ONU.
În replică, Misiunea Permanentă a Letoniei pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva a susţinut că nicio normă internaţională nu intră în conflict cu măsurile adoptate de autorităţile de la Riga, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Potrivit datelor Comisiei Europene, letona este limba maternă pentru aproximativ 71% din populaţia de 1,84 milioane de locuitori a Letoniei, în timp ce rusa este prima limbă pentru 27% dintre letoni.
Editor : Liviu Cojan