O tânără de cetăţenie americană a murit şi o alta a fost rănită de un bărbat, de asemenea american, care le-a agresat miercuri pe o potecă din apropierea celebrului castel bavarez Neuschwanstein, a indicat joi poliţia locală, transmit AFP, Reuters şi dpa.
Presupusul autorul al agresiunii, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut la scurt timp după producerea faptelor şi plasat în arest preventiv, a menţionat poliţia.
Cele două tinere, de 21 şi respectiv 22 de ani, s-ar fi întâlnit cu presupusul agresor pe un traseu de plimbare din apropierea castelului construit în secolul XIX, vizitat anual de sute de mii de oameni. Cei trei ar fi mers împreună până la podul Marienbrucke, un cunoscut punct de panoramă, când bărbatul ar fi încercat să o agreseze pe femeia de 21 de ani. Cealaltă tânără i-a sărit în ajutor primei, dar a fost strangulată şi împinsă într-o râpă şi se află în acest moment la spital, grav rănită.
Turista de 21 de ani a fost şi ea aruncată în râpă după o posibilă tentativă de agresiune sexuală şi a decedat în urma rănilor suferite, după ce a fost transportată la spital de serviciile de salvare, notează sursele citate de Agerpres.
Suspectul a fost prins după o masivă operaţiune de căutare, miercuri după-amiaza, la care au luat parte 25 de vehicule ale serviciilor de salvare.
Editor : Liviu Cojan