O tânără a fost condamnată la închisoare în Franța după ce a refuzat să-și dea jos niqab-ul
Data publicării:
O femeie care a refuzat să-şi dea la o parte vălul integral niqab în timpul unui control de poliţie, luna trecută, în oraşul Toulouse (sud-vestul Franţei), a fost condamnată joi de justiţie la şase luni de închisoare, dintre care trei cu suspendare, transmite AFP, citată de Agerpres.
Aceasta a fost judecată pentru ''ascunderea feţei într-un spaţiu public'', ''rebeliune, ultraj şi ameninţări cu moartea împotriva unei persoane depozitare a autorităţii publice''.
Reţinerea sa controversată a fost una din cauzele evocate pentru a explica ciocnirile care au avut loc în aprilie, mai multe nopţi la rând, între tineri din cartierul Mirail din Toulouse şi forţe de ordine.
Procurorul ceruse şase luni de închisoare, dintre care două cu executare.
După anunţarea verdictului, condamnata a anunţat că va face recurs.
''Credem că există elemente care nu au fost luate în considerare'' în acest caz, a declarat pentru AFP avocatul său, Samim Bolaky, care ceruse informaţii suplimentare.
Potrivit avocatului, clienta sa ''a fost târâtă de picioare în duba de poliţie'', ceea ce poliţiştii, împotriva cărora Bolaky a depus plângere, neagă.
''Sunt extrem de furioasă (...), am un cazier judiciar curat. Sunt arătată cu degetul din pricina vălului meu, care este şi rămâne o libertate de practicare a cultului religios'', a reacţionat femeia la postul de televiziune France 3.