Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 8.744 în Spania, iar cel al deceselor, la 297

Data actualizării: Data publicării:
Un sofer poarta masca de protectie impotriva raspandirii coronavirusului
Foto. Getty Images

Numărul total al cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în Spania a urcat luni la 8.744, dintre care aproape 1.000 în ultimele 24 de ore, a anunţat Fernando Simon, şeful Centrului naţional de alertă sanitară, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Numărul deceselor cauzate de epidemia COVID-19 a ajuns la 297.

Duminică numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus era de 7.753, iar al deceselor de 288. Aceste date indică totuşi o încetinire, în condiţiile în care Spania a înregistrat aproape 2.000 de noi cazuri de sâmbătă până duminică.

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa, după Italia, de epidemia COVID-19.

Populaţia sa de 47 de milioane de persoane se află sub un regim de restricţii parţiale pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Oamenii au permisiunea de a părăsi locuinţele numai pentru a merge la serviciu, la farmacii sau la spital.

Guvernul a adoptat măsuri pe scară largă, printre care folosirea dronelor pentru a trimite mesaje publice în care spaniolilor li se cere să meargă acasă, dar până în prezent nu a decis să închidă graniţele.

Spania este a cincea ţară în privinţa numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, după China, Italia, Iran şi Coreea de Sud.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri