Noi tensiuni politice în Muntenegru, după ce guvernul a semnat un acord cu Biserica Ortodoxă sârbă

Data actualizării: Data publicării:
reprezentanți ai biserii sârbe semnează un acord
Tensiuni politice în Muntenegru, după ce guvernul a semnat un acord cu Biserica Ortodoxă sârbă. Foto: gov.me

Guvernul din Muntenegru a semnat miercuri un acord ce reglementează relaţiile sale cu Biserica Ortodoxă sârbă, afirmând că acesta ar putea atenua diviziunile dintre susţinătorii unor relaţii mai apropiate cu Serbia şi cei ai partidelor proeuropene, dar cel mai mare dintre acestea din urmă, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), condus de preşedintele Milo Djukanovic, a protestat împotriva acordului şi ameninţă guvernul minoritar cu o moţiune de cenzură, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Premierul Dritan Abazovic şi patriarhul Porfirie al Bisericii Ortodoxe sârbe au semnat acordul la o ceremonie care nu a fost anunţată şi în timpul căreia zeci de manifestanţi protestau afară împotriva acestei înţelegeri.

Acordul reglementează în special drepturile de proprietate pentru sute de biserici şi mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe sârbe.

În opinia premierului Abazovic, care conduce partidul de centru-stânga URA, această înţelegere este esenţială pentru reconcilierea între conservatorii care doresc relaţii mai strânse cu Serbia şi Rusia şi partidele pro-UE.

„Îmi pare rău că (acest acord) nu a fost convenit mai devreme, dar acest guvern este hotărât să acorde drepturi identice tuturor comunităţilor religioase. Cred că în acest mod a fost transmis un mesaj de pace şi toleranţă şi întoarcem o nouă pagină”, a declarat Abazovic, care conduce un guvern format în principal din partide pro-occidentale, dar şi pro-sârbe.

Formaţiunea pro-UE a preşedintelui Milo Djukanovic, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), care sprijină guvernul minoritar fără a face parte din executiv, a anunţat că va introduce o moţiune de cenzură. „Acordul semnat astăzi contravine Constituţiei Muntenegrului şi va fi suspendat după desemnarea noului guvern”, a transmis într-un comunicat DPS.

Milo Djukanovic, artizanul independenţei Muntenegrului, a condus ţara trei decenii, până când a pierdut alegerile legislative în 2020. El este de mult timp în conflict cu Biserica Ortodoxă sârbă, rămasă foarte influentă în această ţară cu 620.000 de locuitori.

O încercare de naţionalizare a proprietăţilor acestei biserici printr-o lege susţinută de partidele pro-occidentale a provocat manifestaţii în 2020 şi a contribuit atunci la succesul opoziţiei pro-sârbe la alegerile legislative pierdute de partidul lui Djukanovic.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei