Ministrul polonez al justiţiei cere închisoare pentru cei care fac glume despre Biserica Catolică

Data actualizării: Data publicării:
Zbigniew Ziobro face declarații.
Ministrul polonez al justiţiei cere închisoare pentru cei care fac glume despre Biserica Catolică. Foto: Profimedia

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, de asemenea vicepremier, a iniţiat colectarea de semnături pentru o iniţiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care „fac glume” despre Biserica Catolică sau o „ridiculizează”, precum şi pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor, relatează agenţia EFE.

El şi-a motivat demersul ca urmare a „nivelului ridicat de agresivitate” care, în opinia sa, există într-o parte a societăţii poloneze faţă de Biserica Catolică.

„Profanarea unei sinagogi sau a unei moschei provoacă un răspuns dur din toate mediile. În schimb, profanarea unei biserici este adesea calificată drept «libertate de exprimare»”, a argumentat la rândul său purtătorul de cuvânt al formaţiunii din care face parte ministrul justiţiei, Polonia Solidară, un mic partid naţionalist care se află în coaliţia de guvernare împreună cu formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS).

Iniţiativa lui Ziobro are nevoie de cel puţin 100.000 de semnături pentru a putea fi supusă votului în parlament sub formula denumită „propunere cetăţenească”. Partidul Polonia Solidară a propus şi anterior un proiect de lege similar, care a fost respins.

În Codul Penal polonez în vigoare, delictul de ofensă la adresa credinţei religioase - împotriva oricărei confesiuni - este deja pasibil cu doi ani de închisoare, dar de obicei instanţele decid doar aplicarea unei amenzi, potrivit EFE, citată de Agerpres.

De pildă, o femeie din oraşul Poznan a fost condamnată luna trecută la o amendă penală de 420 de euro, după ce a aruncat cu ouă în poarta unei biserici în timpul unui protest împotriva interzicerii avortului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri