Ministrul austriac de Externe vrea ca imigranții ilegali să-și piardă dreptul de azil. Reacția Comisiei Europene
Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images
ACTUALIZARE 16.15: Comisia Europeană a respins, luni, propunerea Austriei de a aplica modelul australian în materie de azil, relatează Agerpres.
„Avem o linie foarte clară asupra a ceea ce este un model și ce nu este. Avem o poziție foarte clară privind modelul australian, care nu este un model pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar Alexander Winterstein.
De asemenea, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru probleme de migrație și afaceri interne, Tove Ernst, a spus și ea că „modelul australian nu este un model de urmat pentru UE”.
„Politica Uniunii Europene privind azilul și refugiații este deplin conformă cu prevederile dreptului internațional și cu principiul neexpulzării, iar acest lucru nu se va schimba”, a indicat Tove Ernst.
El a dat ca exemplu în acest sens Australia. Ţara de la Antipozi îi cazează pe refugiaţi în tabere din Papua Noua Guinee şi Nauru, măsură pentru care este criticată de organizaţiile pentru drepturile omului.
De asemeena, Sebastian Kurz a acuzat Uniunea Europeană că duce în prezent o politică de încurajare a imigrației. Salvarea pe mare a ambarcațiunilor cu migranți în pericol, cum se întâmplă în largul coastelor Libiei, „nu trebuie să ofere un bilet spre Europa”, a subliniat șeful diplomației austriace.