Militari germani aflaţi în misiune în Lituania, acuzaţi că au intonat cântece rasiste şi antisemite

Data publicării:
Militari germani într-o pădure.
Militari germani aflaţi în misiune în Lituania, acuzaţi că au intonat cântece rasiste şi antisemite. Foto: Profimedia

Militari germani aflaţi în misiune în Lituania sunt acuzaţi că au intonat cântece rasiste şi antisemite la o petrecere, iar unul dintre ei ar fi încercat să agreseze sexual un alt militar, a declarat marţi ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, relatează AFP.

„Ceea ce s-a întâmplat nu este sub nicio formă acceptabil”, a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer în marja unei deplasări la Bruxelles pentru summitul NATO.

Faptele, dacă sunt dovedite, „vor fi judecate cu toată severitatea necesară şi vor fi pedepsite”, a avertizat ministrul.

Săptămânalul german Der Spiegel a dezvăluit luni că mai mulţi militari ai armatei germane staţionaţi în Lituania ca parte a unei misiuni NATO au intonat cântece rasiste şi antisemite la sfârşitul lunii aprilie, în timpul unei petreceri organizate într-un hotel la care s-au consumat cantităţi mari de alcool.

Unul dintre ei ar fi încercat, de asemenea, să agreseze sexual un alt soldat în timp ce acesta dormea, o scenă care a fost filmată, potrivit Spiegel.

Trei militari au fost deja retraşi din contingentul staţionat în Lituania, potrivit Spiegel. O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a se încerca identificarea altor suspecţi, potrivit Agerpres.

Circa 1.064 de membri ai Bundeswehr au fost identificaţi între 2017 şi 2020 ca fiind apropiaţi de mişcarea de extremă dreapta radicală

Apartenenţa unor soldaţi, inclusiv membri ai forţelor speciale, la mişcarea de extremă dreapta radicală a provocat îngrijorări în guvernul condus de Angela Merkel, care a pus terorismul rasist şi antisemit în fruntea ameninţărilor.

O unitate a forţelor speciale KSK a fost astfel dizolvată în 2020. Furturi semnificative de muniţie au fost constatate şi mai mulţi membri ai săi au făcut salutul nazist în timpul unei petreceri.

Circa 1.064 de membri ai Bundeswehr au fost identificaţi între 2017 şi 2020 ca fiind apropiaţi de această mişcare, potrivit raportului anual privind violenţa extremistă, prezentat marţi de serviciile de informaţii germane.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...