Membrii personalului sanitar care nu se vor vaccina anti-COVID-19 până la 15 septembrie vor fi sancţionaţi. Anunțul a fost făcut de premierul francez, Jean Castex, care a justificat această măsură prin creşterea numărului de contagieri în unităţile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
"Nu vom da înapoi", a spus Castex într-un interviu acordat postului RTL în care a făcut referire la cazul unei unităţi de îngrijire în care vârstnicii au fost infectaţi de membrii personalului. "Nimeni nu poate înţelege acest lucru", a adăugat el.
Premierul a precizat că data de 15 septembrie pentru aplicarea obligativităţii vaccinării pentru personalul sanitar - şi pentru alte categorii profesionale aflate în contact cu persoanele vulnerabile - a accelerat campania de imunizare.
"Am ajuns la peste 83% în rândul sanitarilor vaccinaţi. Tactica noastră a dat roade", a explicat premiul francez.
Jean Castex a precizat, de asemenea, că a treia doză de vaccin a fost aprobată pentru cei de peste 65 de ani şi pentru cei cu risc ridicat în caz de COVID-19 şi care va începe să fie administrată din 12-13 septembrie.
Restul grupurilor vizate de această doză suplimentară se vor putea programa pentru vaccinare "de la începutul lunii septembrie", a subliniat el.
Pentru a primi noua doză este necesar să fi trecut şase luni de la rapel.
Premierul Castex a exclus, cel puţin deocamdată, impunerea certificatului sanitar în companii, scrie Agerpres.
În Franţa, certificatul sanitar - ce dovedeşte vaccinarea cu schema completă, trecerea prin boală sau un test negativ la COVID-19 în termen de maximum 72 de ore - a devenit obligatoriu pentru numeroase activităţi sociale, precum accesul în baruri sau restaurante.
Marți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins o cerere a 672 de pompieri profesionişti şi voluntari împotriva vaccinării lor obligatorii contra COVID-19 în Franţa.
Editor : A.P.