Mecanismul european de redresare economică a primit aprobarea finală. UE cere statelor membre să „accelereze” ratificarea lui

Data publicării:
Președinta CE, Ursula Von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi premierul portughez Antonio Costa au semnat mecanismul de rederesare și rezilienta.
Președinta CE, Ursula Von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi premierul portughez Antonio Costa au semnat mecanismul de rederesare și rezilienta. Foto: Profimedia Images

Pachetul de recuperare economică al UE, conceput pentru a ajuta ţările membre să combată efectele pandemiei de COVID-19, în valoare de 672,5 miliarde de euro, a primit vineri ultima aprobare, prin parafarea documentului de către preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

O mare parte din bani - 312,5 miliarde de euro - va fi acordată sub formă de granturi pentru investiţii şi reforme în cele 27 de state membre ale blocului comunitar. Pentru a accesa banii, guvernele trebuie să înainteze proiectele de cheltuieli până la 30 aprilie. Restul banilor pot fi acordaţi ca împrumuturi.

După ce Parlamentul European a dat undă verde miercuri pentru acest instrument, guvernele din UE l-au aprobat joi seară.

Premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului EU, s-a deplasat la Bruxelles pentru a semna documentul din partea ţărilor membre, alături de preşedintele Parlamentului European, David Sassoli şi în prezenţa şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acest ultim pas permite intrarea în vigoare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Uniunea Europeană a lansat vineri un apel către statele sale membre pentru a „accelera” procedurile naţionale de ratificare a mecanismului care permite finanţarea planului de relansare post-COVID-19.

Până în prezent, doar şase state membre, inclusiv Franţa, au ratificat acest acord asupra „propriilor resurse” - o procedură ce implică parlamentele naţionale sau regionale, în funcţie de fiecare ţară.

„A permite Comisiei să ridice bani pentru a investi este un act de înţelepciune şi de încredere. Noi facem apel către toate statele membre să ratifice decizia 'resurse proprii' cât mai rapid posibil”, a subliniat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Nu putem aştepta. Au fost făcute angajamente de către guverne care dispun de majorităţi parlamentare. Trebuie accelerat, pentru că întreprinderile nu mai pot aştepta”, a spus şi preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.

De partea sa, premierul portughez Antonio Costa a spus că „dacă vaccinul este vitamina pentru revigorarea economiilor noastre, este esenţial ca statele să accelereze ratificarea pentru a permite Bruxelles-ului să finanţeze planurile de relansare naţionale”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri