Marea Britanie | Toleranță zero pentru șoferii care folosesc telefonul mobil
Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile din Marea Britanie au aprobat o lege care sancționează aspru folosirea telefonului mobil în timpul condusului. O astfel de abatere poate duce la revocarea dreptului de a conduce, dacă se întâmplă în primii ani de la obținerea permisului, scrie Automarket.ro.
Dacă până acum șoferii care erau prinși vorbind la telefon primeau trei puncte de penalizare, de azi penalizarea s-a dublat. Astfel, cu șase puncte primite în primii doi ani de la obținerea permisului de conducere, britanicii se vor trezi în situația în care le va fi revocat dreptul de a conduce. În plus, șoferii nu vor mai putea susține un curs de reabilitare pentru a scăpa de aceste puncte, așa cum se întâmpla înainte.
În cazul șoferilor cu vechime mai mare, permisul poate fi reținut dacă acumulează 12 puncte într-o perioadă de trei ani. Amenzile pentru folosirea telefonului mobil cresc și ele de la 100 de lire la 200 de lire, echivalentul a aproape 1.000 de lei.
Spiritul civic poate fi de ajutor, întrucât poliția a pus la dispoziție un număr de telefon prin care pot fi raportate abaterile celorlalți participanți la trafic.