Marea Britanie este criticată de UE pentru măsurile anti-imigraţie

Data publicării:
big ben

Viviane Reading acuză autorităţile britanice de lipsă de consecvenţă în decizii şi le reaminteşte că sunt susţinători ai pieţei unice, iar aceasta se bazează pe patru piloni fundamentali: libera mişcare a capitalurilor, a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor.

„Băncile britanice, companiile britanice de telefonie beneficiază de pe urma libertăţii de a se stabili chiar şi în România şi Bulgaria. Turiştii britanici profită de pe urma libertăţii de mişcare. Ştiţi că în Bulgaria există sate întregi în care turiştii britanici şi-au cumpărat case de vacanţă? Şi mai ştiţi că Marea Britanie este al patrulea cel mai mare exportator de cetăţeni în restul Europei?”, a afirmat Viviane Reading, comisarul european pentru Justiţie.

Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă crede că autorităţile ascund beneficiile aduse de imigranţi economiei Regatului Unit.

„Este adevărat că, deceniul trecut, migraţia din ţări precum Polonia a fost mai mare decât s-a crezut iniţial, mult mai mare, dar nu a adus prejudicii, ci beneficii economiei britanice”, a spus Laszlo Andor, comisar european.

Oficialii britanici au fost puși la zid și de arhiepiscopul Desmond Tutu, fost câștigător al Premiului Nobel pentru Pace, care este de părere că măsurile au un caracter rasist.

Reacţiile vin după ce premierul britanic David Cameron a anunţat noi măsuri menite să combată imigraţia. Astfel, cei veniți în țară de la 1 ianuarie 2014 nu vor primi ajutoare de șomaj în primele trei luni. În plus, plata indemnizațiilor va fi oprită după 6 luni, cu excepția celor care dovedesc faptul că nu și-au găsit un loc de muncă.

„Ceea ce facem noi este să trimitem un semnal. Desigur, ai dreptul de a ocupa locuri de muncă în întreaga Uniune Europeană și oamenii trebuie să profite de asta, dar corect este să spunem că acest lucru nu trebuie confundat cu libertatea de a pretinde beneficii”, a spus David Cameron, premierul Marii Britanii.

Britanicii speră că astfel vor scăpa de „turismul pentru beneficii sociale”, adică de acele situaţii în care un imigrant care nu îşi găsea de lucru timp de trei luni, părăsea teritoriul britanic fix în ziua în care îi expira dreptul de a primi ajutor social. După ce rămânea 24 de ore peste Canalul Mânecii, se întorcea Regatul Unit unde devenea din nou beneficiarul unei alocaţii sociale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...