MAE: Tansportatorii români de marfă au din nou acces în Grecia, prin toate punctele de frontieră, fără dovada unui test anti-COVID

Data publicării:
vama camioane coada

Autoritățile din Grecia au revenit asupra obligativității prezentării testului COVID-19 negativ la toate intrările în țară, precizând că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Republicii Elene fără dovada unui test anti-COVID.

„În continuarea precizărilor transmise ieri, 13 august 2020, referitoare la decizia Greciei de a extinde aplicarea măsurii de prezentare a unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, pe cale terestră și maritimă, tuturor categoriilor de persoane, precizăm că, în cursul zilei de azi, autoritățile elene au revenit asupra anumitor prevederi din dispoziția respectivă. Astfel, autoritățile elene au anunțat că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Republicii Elene, fără a necesita deținerea unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2”, transmite MAE.

„Această nouă modificare vizând condițiile de acces pentru transportatorii de marfă a fost posibilă inclusiv urmare demersurilor efectuate, în regim de urgență, de către Ministerul Afacerilor Externe, în plan bilateral și la nivelul Comisiei Europene având în vedere necesitatea respectării recomandărilor acesteia referitoare la culoarele verzi de transport”, se mai arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...