Macron, discuții cu liderii NATO: „În câţiva ani ar trebui să ne aşteptăm ca Rusia să ne atace țările”

Data actualizării: Data publicării:
lideri ai tarilor nato la un summit desfasurat la paris
Lideri ai țărilor NATO, la summit-ul de la Paris. Foto: X / Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reunit luni, la Paris, peste 25 de ţări aliate Kievului, pe care le îndeamnă la un „salt” împotriva unei „înăspriri evidente” a Moscovei, într-un moment critic pentru Ucraina, care aşteaptă armament din Occident, necesar supravieţuirii sale, relatează AFP, citată de News.ro.

Înaintea acestei conferinţe, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a pregătit scena de la distanţă, deplângând că a primit, „din nefericire”, doar 30% din „milionul de obuze pe care Uniunea Europeană (UE)” l-a „promis” Ucrainei.

„Împreună trebuie să facem în aşa fel încât Putin să nu poată distruge ceea ce am realizat noi, şi să nu poată să-şi extindă agresiunea în alte ţări”, a spus Zelenski într-o înregistrare video difuzată în faţa şefilor de stat şi de guverne reuniţi Paris, inclusiv germanul Olaf Scholz, polonezul Andrzej Duda şi slovacul Robert Fico, dar şi şeful diplomaţiei brtianice David Cameron şi reprezentanţi ai Statelor Unite şi Canadei.

„Ne aflăm cu siguranţă într-un moment al unui salt, care este necesar din partea noastră a tuturora”, a cerut şeful statului francez la începutul summitului, care s-a ţinut cu uşile închise, urmat de o conferinţă de presă.

El a subliniat că această reuniune, organizată în pripă, imediat după marcarea a doi ani de la invazia rusă în Ucraina, vizează „să vadă pe plan naţional şi colectiv cum putem face mai mult” atât în „susţinerea bugetară”, cât şi în cea „militară” a Kievului.

După ce l-a primit pe Volodimir Zelenski, în urmă cu zece zile, la Palatul Elysee, cu care a semnat un Acord de Securitate bilateral, Emmanuel Macron zugrăveşte un tabou foarte sumbru al intenţiilor omologului său rus Vladimir Putin şi încearcă să se poziţioneze în prima linie a susţinerii Kievului.

„Vedem, mai ales în ultimele luni, o înăsprire a Rusiei”, „care s-a ilustrat din nefericire şi în mod crud prin moartea lui Aleksei Navalnîi”, principalul opozant rus, a reiterat luni Macron.

El şi-a reiterat acuzaţiile cu privire la atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare.

„Pe frontul ucrainean, poziţiile sunt tot mai dure şi ştim că Rusia pregăteşte noi atacuri”, a avertizat el.

El a anunţat un „consens” al multor lideri şi personalităţi europene asupra faptului că, „în câţiva ani, va trebui să ne aşteptăm ca Rusia să ne atace” ţările.

O victorie sau o înfrângere a Ucrainei „depinde de voi”, le-a spus duminică aliaţilor săi preşedintele ucrainean, care şi-a multiplicat apelurile urgente.

Ucrainenii acumulează de câteva săptămâni înfrângeri în est, inclusiv pierderea în urmă cu o săptămână a fortăreţei Avdiivka şi retragerea, luni, din satul Lastocikîne, situat în apropiere de Avdiivka.

În momentul în care războiul total al Rusiei împotriva Ucrainei a intrat în al treilea an, iar un ajutor american crucial destinat Kievului este blocat în Congres de către republicanii lui Donald Trump, europenii vor să facă „mai mult şi mai bine”, potrivit Palatului Elysee.

„Rusia preşedintelui Putin nu trebuie să conteze pe vreo oboseală a europenilor”, dădea asigurări sâmbătă pe X Emmanuel Macron.

„Este vorba despre contrazicerea impresiei că lucrurile sunt pe cale să se destrame, despre reafirmarea faptului că nu suntem obosiţi şi că suntem hotărâţi să facem să eşueze agresiunea rusă. Vrem să-i transmitem un mesaj clar lui Putin că nu va prevala în Ucraina”, subliniază preşedinţia franceză.

În centrul discuţiilor se află problema furnizării de armament.

„Armamentul promis trebuie să ajungă pe front. Susţinerea noastră pe termen lung trebuie să continue”, a subliniat pe X, la sosirea la Paris, premierul eston Kaja Kallas.

Mai multe ţări, inclusiv Franţa, Germania şi Italia, au semnat acorduri de securitate bilaterale cu Ucraina în ultimele săptămâni, însă UE - care a livrat de la începutul războiului ajutoare militare în valoare de 28 de miliarde de euro - întâmpină dificultăţi în a-şi respecta angajamentele, mai ales în privinţa obuzelor.

„Europenii au mijloacele de a face lucruri semnificative”, sublinia vineri fosta diplomată americancă Debra Cagan într-o conferinţă de presă la centrul american de reflecţie The Atlantic Council.

Însă, „dacă Ucraina ar fi avut avioanele de luptă (de tip) F-16, dacă ar fi avut (rachete de tip) Taurus de la Germania, am vedea un conflict cu totul diferit azi”, a subliniat ea.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...